Istoria Artei

Domeniul de studiu: Istorie

  • PROGRAM DE LICENȚĂ
  • 6 SEMESTRE
  • 180 DE CREDITE

Programul  oferă studii complexe: istoria artei în sensul cel mai larg, studiată în funcție de epocile istorice și în relație cu variate spații de civilizație; protecţia şi managementul patrimoniului artistic; conservarea, autentificarea şi evaluarea antichităţilor şi a obiectelor de artă; studiul pieţei obiectelor de artă şi al antichităţilor; aspecte metodologice și teoretice privitoare la istoria artei, analiza iconografică și estetică. Programul de studii este astfel gândit încât să îmbine interesul pur academic cu exigenţele pieţei de muncă şi cu preocupările nou apărute în societate (ca urmare a apariţiei unor grupuri sociale interesate în domeniul artelor şi antichităţilor dar şi a unor profesiuni noi, legate de utilizarea şi construirea imaginii). Obiectivul este pregătirea complexă a unor absolvenţi calificaţi în analiza și aprecierea lucrărilor de artă, administrarea colecțiilor de artă și de obiecte cultural-istorice, atât pentru domeniul public cât şi pentru cel privat. Studierea artelor este conectată cu studierea variatelor contexte socio-istorice în care evoluează fenomenul artistic.

Studenții vor primi o pregătire aprofundată, organizată în trei arii majore de cunoaștere: metodologică, aplicată și practică.

Pregătirea metodologică

Metodele de lucru vor rămâne pentru totdeauna în zestrea de competențe a unui absolvent. Aceasta este baza de la care pornește dezvoltarea unei cariere, adaptarea la schimbările din domeniu, reinventarea periodică a fiecărui specialist. Pe baza lor fiecare pasionat de istoria artei își poate construi propriile repere de valoare, poate să gândească independent și să facă față oricăror evoluții ale artelor.  Aici sunt incluse discipline-cadru precum:  

  • Metodologia istoriei artei
  • Istoria istoriografiei artei
  • Estetica și filosofia artei

Pregătirea aplicată

Pentru fiecare epocă din istoria artei există cel puțin un curs care prezintă fenomenul în context socio-istoric și un curs care aprofundează aspectele artistice specifice. De asemenea, programul nostru oferă cursuri opționale sau obligatorii dedicate artelor în diverse spații de civilizație. De la preistorie la secolul XXI, din extremul occident în extremul orient studenții au prilejul să studieze o mare varietate de subiecte:

  • Arta și religia în preistorie, la care se adaugă  „Culturile preistorice pe teritoriul României” iar mai aprofundat „Rock-Art. Spații, stiluri, evoluții”, sau „Arta metalelor”;
  • Societăți, religii și artă în Orientul antic și în Asia, precum și cursuri mai specializate: „Artă și antichități orientale” și  „Artă și antichități egiptene”
  • Civilizația greacă antică, la care se adaugă „Artă și antichități grecești”
  • Civilizația și societatea romană antică, aprofundată și prin cursuri mai specializate:  „Artă și antichități romane”; „Arta creștină timpurie”;
  • Patrimoniul arheologic
  • Arta medievală și Arta Renașterii în spațiul românesc și în Europa
  • Arta tradițională românească
  • Civilizația și arta bizantină
  • Arta barocă și neoclasică europeană și românească
  • Arta în secolul al XIX-lea, Arta secolului XX și a începutului de secol XXI, atât ca fenomen universal cât și în România
  • Introducere în artele decorative, dezvoltată și prin mai multe cursuri opționale:  „Istoria podoabelor și a costumului”, „Istoria cărții și tiparului”, „Arta publicitară”, „Artele spectacolului”, „Istoria decorațiilor europene și românești”.   
  • Arta Extrem-orientală (sec. IV-XX)

Pregătirea practică

O parte dintre cursuri sunt dedicate formării unor competențe practice necesare profesioniștilor din domeniul studierii artelor plastice. O parte dintre acestea sunt dedicate înțelegerii și aprecierii aspectelor tehnice ale operei de artă, altele se ocupă de introducerea în mediul profesional de specialitate:

  • Tehnici utilizate în artele plastice
  • Autentificarea și evaluarea obiectelor de artă
  • Muzeologie
  • Conservarea obiectelor de artă și a antichităților
  • Colecționismul: colecții și colecționari
  • Piața de artă, precum și „Managementul proiectului cultural” și „Politici culturale”, „Legislație și organizații de protecție a patrimoniului cultural”

Se adaugă două stagii practice obligatorii în care studenții lucrează în cadrul unor instituții de specialitate: muzee de artă, case de licitație, galerii de artă etc.

Programul este intens, complex, dar flexibil și permite fiecărui student să dobândească bazele generale esențiale pentru cunoașterea artelor, dar îi oferă și ocazia să urmărească și să aprofundeze subiecte care îl pasionează cu deosebire. Ne preocupă, de asemenea, să oferim un contact cât mai timpuriu cu mediul profesional, astfel încât studiind istoria artei la Universitatea din București studenții noștri să aibă o experiență bogată și echilibrată, în care teoria și practica, informația și abilitățile să fie deopotrivă stimulate.

Fișe discipline Istoria Artei