Candidații declarați admiși și care au confirmat locurile ocupate în urma examenului de admitere sunt rugați să depună la Facultatea de Istorie următoarele acte necesare pentru înscrierea în anul universitar 2020/2021:
-toți candidații (licență și master) – contractul de studii (2 exemplare) completat și semnat. Semnătura trebuie să fie olografă.
-toți candidații (licență și master) – fișa de înscriere (un exemplar) completată și semnată (se descarcă de pe site-ul Facultății. Semnătura trebuie să fie olografă.
-numai candidații care s-au înscris exclusiv online (licență și master) aduc dosarul de înscriere conținând următoarele documente:
Licență
1. Numai candidații admiși la locuri cu taxă- copie după diploma de bacalaureat;
2. Copie după certificatul de naştere;
3. Copie după certificatul de căsătorie sau modificare a numelui, dacă este cazul;
4. Copie după cartea de identitate;
5. Adeverinţa medicală eliberată recent, din care să reiasă că viitorul student este
apt pentru înscrierea la facultate (se obține de la medicul de familie);
6. 2 fotografii ¾ cm.
Master
1. Numai candidații admiși la locuri cu taxă-copie după diploma de bacalaureat și
diploma de licență
2. Copie după certificatul de naştere;
3. Copie după certificatul de căsătorie sau modificare a numelui, dacă este cazul;
4. Copie după cartea de identitate;
5. Adeverinţa medicală eliberată recent, din care să reiasă că viitorul student este
apt pentru înscrierea la facultate (se obține de la medicul de familie);
6. 2 fotografii ¾ cm.
După depunerea actelor (contract de studii, fișă de înscrire, dosar de înscriere-acolo unde este cazul), studenții vor primi de la secretariat:
-carnetul de student
-legitimația de călătorie
Calendar:
Depunere acte – 28 septembrie-2 octombrie
Ridicare carnet de student și legitimație – 12-16 octombrie
Program secretariat: luni-joi, 10-12; vineri 10-12.
Informații suplimentare la: tel. 0213053708.
Candidații au opțiunea de a trimite documentele cerute prin poștă la adresa:
Facultatea de Istorie, Universitatea din București
Bd. Regina Elisabeta 4-12, sector 5, cod 030018, București
Candidații care optează pentru trimiterea actelor prin poștă sunt rugați să aibă în vedere ca documentele să ajungă la Facultate în intervalul indicat.
Accesul în clădirea Facultății se face cu respectarea strictă a regulilor de igienă. Purtarea măștii și dezinfectarea mâinilor sunt obligatorii. Păstrarea distanțării fizice este obligatorie. În situația în care este nevoie, maxim un aparținător poate însoți candidatul în clădire. Candidații sunt rugați să țină seama de faptul că accesul în clădire poate fi temporizat în funcție de numărul de persoane care se află în clădire.