Call for Papers – Conferința Națională „Comunismul Romȃnesc”, ediția a IX-a, 28–29 martie 2019

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) organizează anual, începând cu anul 2011, Conferinţa Naţională „Comunismul Românesc” (C.N.C.R.), care este dedicată studierii comunismului românesc în context est-central-european. Până acum au fost organizate opt ediţii ale C.N.C.R., pe baza unei idei lansate în parteneriat cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” (I.I.N.I.).


Cea de-a noua ediţie a C.N.C.R. (C.N.C.R. IX), care va avea loc în perioada 28-29 martie 2019, va fi organizată în colaborare cu Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi va beneficia, la fel ca şi ediţiile precedente, de sprijinul generos al Fundaţiei Konrad Adenauer. C.N.C.R. IX marchează împlinirea a treizeci de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, precum şi prăbuşirea generală a sistemului comunist din această parte a Europei. Ca şi la celelalte ediţii, sunt binevenite orice teme referitoare la istoria regimului comunist, în general, precum şi, în particular, cea a poliţiei politice comuniste, din România şi celelalte foste ţări comuniste.

Propunerile de comunicări – titlul comunicării, însoţit de un rezumat de 300-500 de cuvinte – se vor transmite pe adresa oficială de e-mail a CNSAS (office@cnsas.ro, cu menţiunea „Aplicaţie pentru C.N.C.R. IX”), până la data de 4 martie 2019.