Studii Medievale

reți să aflați adevărul din spatele unor creații precum Urzeala Tronurilor și Stăpânul Inelelor? Numele Trandafirului și Codul lui Da Vinci? World of Warcraft și Suleiman Magnificul? Fascinația medievală e o constantă a societății în care trăim, dar accesul la Evul Mediu poate fi făcut printr-o poartă de nivel academic, cea a unui master de specialitate.

Programul de Master Studii Medievale este unic în peisajul universitar românesc prin caracterul său interdisciplinar dat de colaborarea unor specialiști în istorie, artă, limbi și literaturi medievale, filosofie.

Masteratul de Studii Medievale este un program de studii universitare (ciclul II) cu o durată de 4 semestre, organizat în colaborare de către Facultatea de Istorie și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. care se finalizează prin susținerea unei lucrări de disertație. Se adresează absolvenţilor programului de licenţă şi oferă o introducere complexă în studiul interdisciplinar al culturilor Evului Mediu european, organizat pe trei direcţii fundamentale de formare: istorică, filologică şi filosofică.

Interdisciplinaritatea bazată pe surse de tip lingvistic-discursiv şi imagistic, relevante pentru toate cele trei direcții fundamentale, reprezintă elementul definitoriu al acestui program. În acelaşi timp, prin concepţia sa care alternează disciplinele de sinteză cu disciplinele de aprofundare, programul permite şi stimulează explorarea şi aprofundarea unor aspecte concrete ale
domeniului medieval.

În interiorul direcţiilor fundamentale menţionate, cursurile și seminariile dezvoltă problematici aflate în ultimii ani în prim planul cercetarilor de medievistică, în cursuri precum: Nobilitate și nobilime, Mentalități medievale, Poetici medievale, Paleografie latină, Iconografie bizantină, Hermeneutica experienței religioase, Prespective medievale asupra lumii și cosmosului, Statutul femeii în evul mediu, Hermeneutică medievală, Sfârșitul evului mediu și începutul Renașterii.

Prin preluarea de la universitățiile medievale a stilului deschis de dezbatere și comunicare între studenți si profesori, readucând farmecul studiului fără o atmosferă tensionată de frica greșelii, masteratul oferă o experiență educațională și formatoare unică studenților săi.

Ucenicia într-ale cercetării se face și prin implicarea studenților, alături de profesorii lor, în Centrul de Studii Medievale, prestigios centru de cercetare al Universității din București. Și în același timp, inițiativa de cercetare studențească se manifestă liber în cadrul Cercului de Studii Medievale, unul dintre cele mai longevive cercuri studențești din Facultatea de Istorie a Universității din București.

Absolvenții masteratului pot opta pentru cariere în învățământ, cercetare, jurnalistică, muzeografie, arhivistică, în instituții guvernamentale și non-guvernamentale, în firme din mediul privat. De fapt, absolvirea unui program de masterat solid, cu o reputație bine consolidată, deschide drumul pentru cariere de succes la poate nici nu v-ați gândit până acum. Numărul mare de profesori coordonatori de doctorat implicați în masterul de Studii Medievale vă permite continuarea studiilor și în ciclul III, la doctorat. Programele Erasmus și diferitele tipuri de burse pe care le puteți accesa, proiecte în care puteți fi implicați, vă pot deschide calea către stagii în străinătate.


George Opre-Ilioviciu – Din punctul meu de vedere, programul de master Studii Medievale a fost foarte bun – calitatea foarte bună a cursurilor predate, accentul pus pe interdisciplinaritate, conferințele și activitațile numeroase in care am fost implicați sunt cateva din lucrurile care merita subliniate in legatură cu acesta. Programul a constituit o infuzie consistentă in ce priveste specializarea urmarita de mine – din punct de vedere informațional, al competențelor și abilitaților practice dobandite. (Sincer sa fiu, eu doar imi doaream un master in care toate disciplinele studiate sa vizeze perioada medievală, nu am urmarit sa ajung la unul dintre cele mai competitive mastere pe care il avea la data respectiva Facultatea de Istorie, așa cum am apreciat la sfarsitul programului). Cred ca un master care abordează Evul Mediu nu poate fi altfel decat interdisciplinar. Nu in ultimul rand, s-a lucrat mai tot timpul pe surse, progresele facute de mine, in acest domeniu, in raport cu programul de licență, fiind astronomice.
Sabina Ganea – Masteratul de Studii Medievale s-a ridicat la nivelul așteptarilor mele și pot sa spun ca mi-a lărgit intrucatva orizontul prin cursurile diverse, centrate nu doar pe istorie, ci și pe cultură, literatură sau artă – ceea ce mi se pare de altfel crucial pentru ințelegerea oricarei perioade istorice. … Sunt mulțumită de masterul de Studii Medievale și am sa-l recomand oricui va afișa un interes fața de istorie. Eu personal ma bucur că am avut opțiunea aceasta și sper sa ramană in continuare valabil acest masterat și pentru alți colegi.
Alina Lutuc – Masterul de Studii Medievale reprezintă un plus pentru “fanii” perioadei medievale, in condițiile in care se pune mai mult accent pe metodele interdisciplinare de studiu al surselor edificatoare pentru perioada medievală. Un alt aspect pozitiv ar mai fi intalnirile Centrului de Studii Medievale, unde studenții pot discuta cu specialiști din interiorul universității și din institutele de profil ale Academiei Române pentru o mai bună ințelegere a diverselor aspecte specifice domeniilor vieții sociale din Evul Mediu. Mult succes noilor masteranzi!

Prezentare Cursuri