Otomanii și Balcanii: de la primele cuceriri la Marele Război (secolele XIV-XX) în dezbatere la prima Școală de Vară de Istorie Orientală la Universitatea din București

Luni, 9 septembrie 2019, a început la Facultatea de Istorie a Universității din București prima ediții a Școlii de Vară de Istorie Orientală cu tema Otomanii și Balcanii: de la primele cuceriri la Marele Război (secolele XIV-XX), un proiect inițiat și coordonat de către studenții membri ai Cercului de Istorie Orientală (CIO). Desfășurată pe durata unei săptămâni, Școala de Vară de Istorie Orientală este proiectul prin care Cercul de Istorie Orientală (CIO) a invitat la București studenți, masteranzi și doctoranzi din centrele universitare din România interesați de studierea spațiului istoric și a civilizației orientale. Această inițiativă, gândită ca un eveniment anual, are ca misiune pe termen lung aprofundarea cunoștințelor despre istoria Asiei, Africii de Nord și a teritoriilor europene ale civilizațiilor orientale. De asemenea, se au în vedere crearea și consolidarea relațiilor dintre studenții participanți și profesorii invitați ce vor avea ca rezultat atât împărtășirea cunoștințelor academice cât și dezvoltarea abilităților de comunicare și managementul emoțiilor.

La ediția inaugurală, desfășurată în perioada 9-13 septembrie la sediul Centrului de Studii Turce – FIUB, participă 12 studenți din trei centre universitare (București, Iași și Timișoara) care, de-a lungul întregii săptămâni vor prezenta și dezbate lucrări axate pe trei mari tematici: Forme ale autorității otomane în spațiul românesc; Stăpânirea otomană și forme de rezistență în Balcani; Otomanii și Balcanii în “lungul secol al XIX-lea”. In plus, sunt organizate vizite la instituții de profil, un curs introductiv de limba turcă ca și o proiecție de film istoric. La finalul aceste săptămâni intense studenții sunt provocați să își exprime opiniile  la o masă rotundă rotundă cu tema Impactul prezenței otomane în zona Balcanilor și a Dunării de Jos. Evenimentul beneficiază de suportul financiar al Universității din București, prin programul de susținere a proiectelor organizațiilor non-guvernamentale studențești și grupurilor de studenți care își desfășoară activitatea în interesul studenților din cadrul UB și de sprijinul Institutului Cultural Turc „Yunus Emre” București.

În deschidere, conf.univ.dr. Florentina Nițu, decanul Facultății de Istorie le-a adresat studenților un cuvânt de bun venit în care a subliniat importanța colaborării între centrele universitare ca și menținerea exercițiului de dezbatere între studenții la istorie. Studenții participanți sunt îndrumați în dezbatere de către specialiști de la Facultatea de Istorie și Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”: lect.univ.dr. Radu Nedici, conf.dr. Rafael Chelaru, dr. Michal Wasiucionek, conf.univ.dr. Silvana Rachieru (director ad.int. al Centrului de Studii Turce și coordonator științific al CIO). Prof.univ. dr. Viorel Panaite (FIUB) a susținut prelegerea inaugurală cu tema Țările Române și dreptul otoman al războiului și păcii.

Cercul de Istorie Orientală (CIO), înființat pe 22 noiembrie 2016, este un cerc științific destinat studenților de la programele de licență, master și doctorat din cadrul Facultății de Istorie a Universității din București, având că misiune promovarea studiului spațiului istoric al civilizației orientale. În cei trei ani de activitate CIO a coordonat multe evenimente relevante, printre care două excursii de studii la Istanbul, unde studenții au avut ocazia să viziteze cele mai importante obiective și monumente istorice din oraș, și a organizat activități de promovare și prezentare în cadrul Săptămânii Porților Deschise și a Săptâmânii Culturii Turce, dezbateri pe baza unor scurt-metraje și prezentări cu teme inedite referitoare la cultură, politică și mentalitatea orientală, aflându-se în strânsă colaborare cu Centrul de Studii Turce din cadrul Facultății de Istorie. În prezent, cercul numără 32 de membri, fiind condus de Matei Breazu (master II).