Cercul de Studii Muzeale

Cercul de studii Muzeale creează legături între studenții pasionați de istorie și spațiu muzeal experimental și creativ. CSM a luat ființă în anul 2010 sub coordonarea și îndrumarea d-nei conf. univ. dr. Florentina Nițu. În prezent reunește studenți din toate cele trei programe de studii ale Facultății de Istorie, dar și absolvenți, întrunirile sale fiind deschise tuturor studenților din spațiul universitar interesați de domeniul muzeografic.

Grupul s-a catalizat în urma expoziției dedicată lui Nicolae Iorga. Încă de la formare, studenții implicați în proiectele Cercului de Studii Muzeale au lucrat împreună la realizarea unor expoziții care au avut în centrul lor personalități precum Dimitrie Onciul, Emil Condurachi sau Kazimiera Illakowiczowna. Printre cele mai recente activități organizate se numără expoziția „Istorici, profesori, mentori la Universitatea din București” și implicarea în reamenajarea Muzeului Universității din București. Proiectele desfășurate sunt completate de organizarea comunicărilor științifice, vizite de studiu și ateliere practice organizate în Săptămâna Porților Deschise la Facultatea de Istorie.

Cercul de Studii Muzeale contribuie la cunoașterea și promovarea activităților și proiectelor de colaborare a instituțiilor de profil promovând cercetarea, interactivitatea, educația, dialogul şi angajarea creativă. Printre obiectivele sale se numără promovarea domeniului muzeografic, redefinirea imaginii muzeului și transformarea muzeului într-un spațiu de învățare permanent prin realizarea de proiecte expoziționale în cadrul Universității din București.

Misiunea Cercului de Studii Muzeale se conturează în jurul promovării și răspândirii cunoștințelor legate de patrimoniul cultural ţinând cont de transformările sociale din toate domeniile. De asemenea CSM propune abordarea unor concepte și strategii noi oferind astfel

studenților posibilitatea de a experimenta, învăța și inova în domeniul muzeologiei.  

În Cercul de Studii Muzeale veți găsi întotdeauna un prieten, așadar vă invităm să urmăriți blogul nostru și pagina de facebook a cercului:

https://studiimuzeale.wordpress.com/
https://www.facebook.com/Cercul-de-Studii-Muzeale-1563144847271317/

Împreună vom descoperi lumea muzeelor!!