Istoria Artei și Filosofia Culturii

Master, 4 semestre, 120 de credite

Pentru pasionații de artă, pentru cei dornici să își deschidă noi orizonturi, să aibă o experiență culturală nouă și interesantă, sau pentru cei care doresc o carieră în managementul artei, masterul “Istoria artei și Filosofia culturii” este o șansă veritabilă.

Acesta este singurul masterat al Universității din București care oferă pregătire celor interesați de istoria, teoria și filosofia artei, studiată în cadrul unui program interdisciplinar, acreditat prin asocierea domeniului Istorie (specialitatea Istoria artei) cu domeniul Filozofie, iar cursurile sunt organizate în colaborare de Facultățile de Istorie și de Filozofie ale Universității din București.

Principalele avantaje ale programului:

*** Șansa de a fi student în Universitatea bucureșteană, cu acces direct la mediul cultural și științific al capitalei, cu institutele de cercetări, muzeele, teatrele, bibliotecile sau galeriile de artă care fac din București cel mai complex centru intelectual al țării.

*** Cursuri specializate în managementul artei susținute de specialiști din cadrul Facultății de Chimie (Tehnici experimentale pentru autentificarea operelor de artă) și din cadrul Muzeului Național de Artă (Curatorie și managementul artei).

*** Studenții noștri au ocazia să facă stagii în cele mai active galerii de artă din țară și să fie incluși în echipele acestora, inclusiv pentru oranizarea unor festivaluri de artă de importanță majoră, precum ArtSafari sau Bucharest Biennale.

Programul include analize aplicate, studii de caz ilustrative pentru diverse epoci și spații de civilizație, precum și o abordare teoretică complexă și modernă, în care fenomenului artistic este interogat cu mijloacele esteticii, eticii, istoriei, antropologiei, filosofiei culturii.

Diversitatea cursurilor, originalitatea demersurilor și a argumentelor răspunde atât cererii celor care doresc să aibă o carieră în domeniu, cât și interesului celor care își doresc înainte de toate o experiență intelectuală, caută să își împlinească o aspirație spirituală și să pătrundă ca persoane avizate într-un spațiu cultural care le va îmbogăți viața.

Programul permite continuarea studiilor la nivel doctoral, deschizând astfel accesul spre o carieră în cercetare sau în mediul universitar, dar oferă și o pregătire potrivită pentru cei care urmăresc afirmarea într-o carieră din domeniul managementului cultural, al protecției patrimoniului artistic, pe piața de artă etc. Printre studenții și absolvenții noștri se află persoane care lucrează în mediul muzeal, artiști, curatori, dar și proaspeți absolvenți ai studiilor de licență de diferite specialități, de la cele socio-umane la științele economice sau tehnice.

Studenții au prilejul să desfășoare stagii practice interesante, în unele dintre cele mai mari muzee din București, precum Muzeul Național de Artă, Muzeul Țăranului Român sau Muzeul Municipiului București, dar și în galerii de artă și case de licitații, precum Artmark și PAVILION, sau să participe la organizarea unor importante manifestări artistice pe scena culturală bucureșteană.

Temele cursurilor:

  • Arta si cunoaștere
  • Idei filosofice in arta. Contestarea sistemului de valori tradiționale
  • Istorie şi imaginar în artă
  • Discursuri despre gen în artele plastice (sec. XIX-XX)
  • Arta elitelor în Extremul Orient
  • Curatorie și managementul artei
  • Principii estetice, iconografice și iconologice în arta și arhitectura Romei antice
  • Științele experimentale și autentificarea operelor de artă
  • Chipuri medievale în istoria artei
  • Perspectiva etică şi antropologică asupra violenţei în istorie. Holocaustul şi terorismul în arta sec. XX
  • Africa Neagră: imagine creată/imagine reflectată
  • Tendințe în arta contemporană
  • Iconografia bizantină şi post-bizantină
  • Imaginile invizibilului. Controversa iconoclasta
  • Perspectiva istorică si fenomenologică în interpretarea culturii
  • Filosofia istoriei
  • Arta aulică şi exerciţiul puterii în Imperiul roman
  • Structurile ideatice ale modernității timpurii
  • Istoria ideilor filosofice – istoria filosofiei
  • Imaginar, imaginație, imagine. Direcții de gândire filosofică și artistică

Darie Alexandru Budeanu (seria 2011-2013): 
“Am început acest master din curiozitate și din dorința de a afla lucruri noi, de a-mi lărgi orizontul, dar am descoperit că am câștigat mai mult decât mă așteptasem inițial. A fost o experiență culturală, dar și una profesională, de care am beneficiat ca artist. Artele vizuale și ideile filosofice pe care le-am descoperit m-au ajutat să progresez în profesia mea, legată de scenă și de artele spectacolului. Mi-a făcut plăcere să fac parte dintr-un grup de studenți pasionați și să lucrez cu profesori interesanți. Este o experiență spre care îndemn fără rezerve pe cei dornici să își exploreze potențialul și să își facă viața mai frumoasă.”
 
Mihaela Marin Negru (seria 2012-2014):
“….Profesorii noștri ne-au învățat să fim rodnici pe acest tărâm al artei și filosofiei și ne-au oferit și uneltele prin care noi să explorăm aceste domenii. Dacă sunt permise mulțumirile personale, aș vrea să mulțumesc profesorilor care au fost primii ce m-au îndumat către acest master.”
 
Elena-Ruxandra Ghițescu (seria 2013-2015):
“Masterul de IAFC reprezintă un dar pe care am avut șansa să mi-l ofer, pentru a evada în spațiul culturii și al civilizațiilor, pentru a intra în dialog cu opere remarcabile din domeniul artelor si al filosofiei. Datorez acest master, odată cu efortul meu pentru cercetare si specializare, în mod deosebit profesorilor de la Facultatea de Istorie și de la Facultatea de Filosofie din București, ale căror prelegeri inspiratoare mi-au oferit posibilitatea de-a călători într-un univers nelimitat, de a-mi alege propria reprezentare în spațiul cultural dorit (…) Am învățat jocul artei, am învățat despre existența acelei clipe de sincronizare a tuturor funcțiilor spirituale, emoționale, culturale, semiotice….am învățat cum să înțeleg și cum să re-trăiesc tot ceea ce am mai trăit și înțeles…odinioară (…) O evaluare în care de fapt te auto-evaluezi și te auto-portretizezi, pentru că îți oferă libertatea de a fi creativ și de a te exprima cu ajutorul imaginii și al imaginației, într-o cultură postmodernă cu precădere vizuală…”
 

Prezentare Cursuri