Cercul de Istorie Orientală (CIO), înființat pe 22 noiembrie 2016, este un cerc științific destinat studenților de la programele de licență, master și doctorat din cadrul Facultății de Istorie a Universității din București, având că misiune promovarea studiului spațiului istoric al civilizației orientale. Scopul CIO este de a-i sprijini pe studenți să-și aprofundeze cunoștiințele despre spațiul și istoria orientală, de a le oferi un ajutor în dezvoltarea abilităților de cercetare științifică și de comunicare academică prin susținere de dezbateri publice, redactare de lucrări de specialitate cu respectarea normelor științifice, etc.
Cercul de Istorie Orientală se ocupă cu studierea istoriei Asiei, Africii de Nord și a teritoriilor europene ale civilizațiilor orientale (precum Balcanii în Imperiul Otoman sau Spania musulmană), acoperind perioada de la secolele VI-VII e.n. până la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, însă ocazional pot avea loc și incursiuni în perioade și spații în afară celor menționate anterior.
Deși nou fondat, CIO a găzduit multe evenimente relevante, printre care o excursie de studii la Istanbul, unde studenții au avut ocazia să viziteze cele mai importante obiective și monumente istorice din oraș, a organizat activități de promovare și prezentare în cadrul Săptămânii Porților Deschise și a Săptâmânii Culturii Turce, dezbateri pe baza unor scurt-metraje și prezentări cu teme inedite referitoare la cultură, politică și mentalitatea orientală, aflându-se în strânsă colaborare cu Centrul de Studii Turce din cadrul Facultății de Istorie. Printre evenimentele ce au avut loc se numără „Mituri și religii în civilizațiile extrem-orientale”, „Caftanul otoman”, „Istoria caligrafiei și a instrumentelor de scris în Imperiul Otoman” și „Ascensiunea și decăderea marilor imperii orientale”.
În funcție de interesele fiecăruia, studenții pot propune diferite subiecte pentru prezentările din cadrul cercului, iar spiritul de inițiativă și originalitatea sunt susținute în totalitate și încurajate. Toate temele abordate trebuie să aibă la baza surse istorice și o bibliografie. Veridicitatea informațiilor este foarte importantă, iar subiectele controversate sau politizate atât în România, cât și în afară țării, sunt evitate cât de mult posibil.
În prezent, cercul numără 32 de membri, coordonat fiind de doamna lect. univ. dr. Silvana Rachieru.