Alexandru Barnea (1944 – 2020)

Am aflat cu nespusă tristețe că Alexandru Barnea, profesorul și colegul nostru de atâția ani, ne-a părăsit în dimineața zilei de ieri. La fel ca bunul său prieten, Alexandru Suceveanu, plecat și el dintre noi, Alexandru Barnea a urmat studii de Filologie Clasică, la Universitatea din București. A absolvit în 1967, cu o lucrare de licență al cărei subiect era reprezentat de Cena Trimalchionis și raporturile sale cu restul romanului Satyricon al lui Petronius. Această alegere marca nu numai dorința de a investiga trama narativă și structura romanului, ci și interesul pentru istoria Principatului și fațetele societății romane, interes care, în anii ulteriori, se va dirija mai cu seamă înspre Imperiul Roman Târziu și epoca bizantină la Dunărea de Jos. 

În 1968, devine cercetător științific la Institutului de Arheologie (sectorul de arheologie greco-romană și epigrafie) unde și-a continuat activitatea, în diverse forme, până la sfârșit. Din 1992, activitatea de cercetător a fost dublată de cea de profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea din București, al cărei decan a fost între 1996-2004, devenind ulterior șef al Catedrei de Istorie Antică și Arheologie din cadrul Facultății (azi DIAAIA). Promotor al studiilor de arheologie în cadrul Facultății, este membru fondator al Seminarului de Arheologie „Vasile Pârvan”. În ultimii ani, petrecuți în spațiul universitar, a activat în cadrul Școlii Doctorale (Istorie) a Universității din București al cărui membru a fost de la înființarea acesteia (2005), fiind conducător de doctorat din 1999, precum și ca profesor în cadrul programelor de studii iudaice ale Universității (nivel masteral).

A fost membru al unor prestigioase societăți profesionale printre care se numără  Societatea de Studii Clasice, Societatea de Studii Bizantine și Societatea de Științe Istorice. De asemenea, a fost membru, și președinte, al Comisiei Naționale de Arheologie. Calitatea sa de membru fondator al Institutului Român de Istorie Recentă (2000) este și materializarea preocupărilor pentru arheologia în timpul comunismului, și un ecou al istoriei personale și familiale. Din 2002, a fost membru fondator și director al Centrului  de Editare a Izvoarelor Istorice „Arhiva istorică a României”. În anul 1979, a primit premiul „Vasile Pârvan” al  Academiei Române, iar în anul 2000, a fost distins cu Ordinul pentru Merit în grad de ofițer conferit de Președinția României.  

 În toți acești ani, interesele și realizările lui științifice au acoperit o paletă foarte largă, de la arheologie clasică, istorie economică, epigrafie greacă și romană până la arheologie biblică. Cariera sa de arheolog a fost remarcabilă și s-a desfășurat pe numeroase șantiere, precum Noviodunum, Callatis, Dinogetia, Histria, Beroe, Hatzor (Israel), și mai cu seamă la Tropaeum Traiani, șantier a cărui activitate a condus-o. Publicațiile și conferințele ținute, multe la nivel internațional, sunt prea numeroase pentru a fi detaliate. Amintim doar două dintre publicațiile sale, volumul dedicat șantierului său de suflet, Tropaeum Traiani. Cetatea vol.I, Ed. Academiei, București, 1979 (în colab.) și cartea elaborată împreună cu Alexandru Suceveanu, La Dobroudja romaine, Ed. Enciclopedică, București, 1991, fruct al preocupărilor lor constante, încă de la nivel doctoral.

Statura sa de cercetător și profesor de arheologie și istorie romană este unanim recunoscută. Cursurile pe care le-a ținut la Universitate au relevat generațiilor de studenți multe dintre secretele disciplinelor care îi erau aproape, împărtășite cu generozitatea intelectuală și căldura spirituala care îl caracterizau. Dincolo de cursuri, mulți dintre noi l-au cunoscut ca pe un pasionat al istoriei Bucureștiului despre care povestea cu obișnuitul har și umor, amestecând memoriile despre vechile clădiri cu istorii din viața familiei și din tinerețea sa.

Cu regretul că nu l-am cunoscut și mai bine, să îl păstrăm în memorie citindu-i opera.  

Facultatea de Istorie

În cei cinci ani cât am mers la Tropaeum s-a format, efectiv, o gașcă de prieteni. Nu de amici, ci de prieteni adevărați. Și asta datorită atmosferii de calm, prietenie și dragoste completă pentru arheologie care domnea pe șantier. Au fost nenumărate momente speciale, dar poate cel mai deosebit a fost când săpam la Basilica D, „cu transept” și am găsit – noi, studenții -, un fragment dintr-o materie pe care nu reușeam să o identificăm. Și atunci, domnul Profesor, spre stupoarea noastră, a rupt o bucațică și… a gustat-o. „E rășină…”. Ne-a explicat că putea fi folosită pe post de tămâie și, ca să demonstreze ce a spus, a mai luat o bucațică și i-a dat foc. Și, pentru câteva momente, într-o tăcere de puteai să o tai cu cuțitul, am simțit mirosul ce domnea cu 1400 de ani în urmă în atrium-ul basilicii.

(Valentin Bottez, 08 mai 2020)

Pe Alexandru Barnea l-am cunoscut în vremea studenției, cândva către sfârșitul verii lui 1989. Venisem la Murighiol împreună cu alți doi colegi de an pasionați de arheologie, Adrian Popescu și Viorel Petac, nerăbdători să participăm la o nouă campanie de săpături arheologice. Fortificația romană târzie și romano-bizantină era la acea vreme investigată intensiv de către un colectiv ales, alcătuit din Mihail Zahariade, Gheorghe Poenaru-Bordea și Florin Topoleanu, cu toții sub ”bagheta” lui Alexandru Suceveanu. Alexandru Barnea era și el la Murighiol cu noi. Era însă ocupat cu o săpătură de verificare în mica fortificație vecină de la Cetatea Zaporojenilor/ Dunavățu de Jos (Gratiana ?). Am rămas impresionat de jovialitatea sa, dar iarăși de răbdarea și pasiunea cu care ne-a luat pe fiecare în parte pentru a ne prezenta și explica cercetarea sa.

Nici nu aveam cum gândi atunci că în scurtă vreme voi ajunge să îmi redactez teza de licență (Alogeni în Dobrogea în secolele IV-VI p.Chr.) sub coordonarea sa. Asta se întâmpla în 1992 și i-am fost prim discipol, într-o serie lungă de arheologi astăzi consacrați. Era anul când Alexandru Barnea a venit titular la Facultatea de Istorie a Universității din București și de atunci nu a încetat să o slujească cu devotament și înțelepciune până astăzi. Stau mărturie două mandate succesive de decan (1996-2004), ani frumoși pe care colegii îi păstrează în minte cu nostalgie, apoi guvernarea cordială a departamentului nostru de istorie antică și arheologie, activitatea sa neobosită în Școala Doctorală de Istorie până în ultima clipă. I-am fost student și coleg mai tânăr, am primit sprijin și sfat bun din parte-i, mi-a făcut onoarea de a-l seconda în nenumărate rânduri în jurii doctorale, ne-am aflat adesea împreună la reuniunile științifice majore ale ultimelor decenii și am combătut alături la prea multe dezbateri aprinse în Comisia Națională de Arheologie, al cărei președinte și vicepreședinte a fost cu onoare între 1999-2012. Sit tibi terra levis, Magister!

Ioan Carol Opriș, 8 mai 2020

Mediul academic românesc a pierdut un mare specialist și un suflet de aur, prin plecarea dintre noi a profesorului Alexandru Barnea. Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului și eu personal resimțim dureros această pierdere și îi aducem un pios omagiu. S-a numărat printre susținătorii înființării institutului nostru, a fost un colaborator constant și a reprezentat pentru noi un reper al cunoașterii riguroase, profunde și de mare finețe a proceselor istorice generate de contactele culturale. La manifestările pe care Institutul a avut onoarea de a-l avea alături, prezența specialistului în epigrafie, arheologie și istorie devenea ocazia unor discuții de o rară calitate intelectuală și academică.

Profesorul Barnea nu era doar un mare erudit, ci un om de o deschidere excepțională, dornic să împărtășească vasta experiență acumulată în anii de studii și de cercetări, atent la modul cum se plămădesc generațiile tinere din școala istorică și arheologică românească. Absolvent al secției de Studii Clasice, din cadrul Facultății de Litere a Universității din București, în 1967, Alexandru Barnea a desfășurat timp de aproape cinci decenii o intensă activitate didactică și de cercetare la prestigioase instituții interne și internaționale: Universitatea din București, Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan” al Academiei Române, Accademia di Romania din Roma, Institutul Român de la Veneția, Institutul de Arheologie Orientală de la Cairo, Institutul de Arheologie și Universitatea Evreiască din Ierusalim, Institutul German de Arheologie din Istambul și Atena.

Specialist în istorie antică și arheologie clasică și epigrafie greacă și latină, profesorul Barnea acoperea, prin preocupările sale, o diversă arie tematică cuprinsă cronologic între epocile greacă arhaică (sec. IX-VIII î. Hr.) și epoca bizantină (sec. VI-VIII d. Hr.). A întrerpins cercetări arheologice sistematice la Dinogeția, Tropaeum Traiani, Noviodunum, Callatis, Beroe, Histria, Târgșorul Nou, Cernavodă, Straja (Canalul Dunăre-Marea Neagră), Dunavățul de Jos, Hatzor. Bun cunoscător al limbilor clasice (greaca, latina) și al ebraicii, stăpânea perfect nu mai puțin de șapte limbi moderne (bulgara, engleza, franceza, germana, italiana, rusa, spaniola). A condus Societatea de Studii Clasice din România (2009-2019), reprezentând-o în organismele internaționale de profil, iar din 2019 era Președintele Societății Istoricilor Români (vicepreședintele acesteia, din 2002). A fost membru fondator al Institutului Român de Istorie Recentă, membru al Institutului de Istoria Religiilor al Universității din București, al Societății de Studii Bizantine (din 1995), a sprijinit activitatea de cercetare și editare a numeroase Institute din România și reviste de specialite, fiind afiliat la societăți internaționale, precum Societatea de Istorie și Arheologie Paleocreștină ”Teurnia” (Austria), Societatea internațională ”Euroclassica”. De asemenea, a condus Facultatea de Istorie a Universității din București (ca decan între 1996-2004) și Catedra (actualmente departamentul) de Istorie Antică, Arheologie și Istoria artei (între 2007-2011) din cadrul aceleiași Facultăți.

Pentru activitatea sa științifică deosebită a primit încă din 1979 recunoașterea cuvenită, prin premiul ”Vasile Pârvan” al Academiei Române, fiind încununat cu acordarea Meritului pentru cultură în rang de ofițer, conferit de Președenția României (2500). Este autorul a peste 150 de studii privitoare la realitățile epigrafice, economice, social-culturale și politico-militare ale lumii grecești, romane și bizantine în spațiul pontic și al Meditaeranei estice și autor și coautor al numeroase lucrări, tratate de istorie antică, bizantină și arheologie.

Ca dascăl a fost un izvor de cunoaștere, o minte enciclopedică, lucidă, organizată, cu un simț critic dublat permanent de o deosebită modestie. Capacitatea de a judeca global procese istorice complexe era pentru profesorul Barnea marca oricări întreprinderi personale. Dar a fost nu numai savant și profesor, ci și o conștiință civică și un reper moral. În urmă cu 30 de ani s-a aflat în primele rânduri ale profesorilor de la facultățile de Geologie, Istorie și Filologie care au făcut din Senatul Universității, Liga Studenților și Piața Universității o școală a democrației.

O coincidență ce pare a ține de destin face ca plecarea sa dintre noi să se petreacă la 21 de ani după vizita istorică a Papei Ioan Paul al II –lea în România, în 7-9 mai 1999. Era prima vizită a unui Suveran Pontif al Bisericii Catolice într-o țară majoritar ortodoxă la 900 de ani după Marea Schismă. Cu cinci ani înainte, îi povestisem Papei, la Vatican, despre peștera care l-a adăpostit în Dobrogea pe Apostolul Andrei. Sanctitatea Sa a înțeles dimensiunea simbolică care putea lega Scaunul de la Roma al Apostolului Petru de misiunea fratelui său, Apostolului Andrei, și a invocat în discursul său de la București creștinarea apostolică a poporului român. La Palatul Cotroceni a putut vizita expoziția despre primele patru secole creștine în Dobrogea, pregătită de profesorul Alexandru Barnea.

Astăzi, protagoniștii acelui moment istoric, Papa Ioan Paul al II-lea, Sfânt al Bisericii Catolice, și Preafericitul Patriarh Teoctist sunt în cerul credinței către care se îndreaptă acum Alexandru Barnea. Plecând, el ne lasă celor care am rămas și celor care vor veni un model de viață: serviciul credincios. În anul 2500, când i-am conferit profesorului Alexandru Barnea Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de ofițer, am avut în vedere motivul pentru care am reinstaurat ordinele naționale fondate de regii României: idealul lor de a crea o elită intelectuală și morală care să consolideze identitatea și demnitatea națională.

Viața, opera lui Alexandru Barnea și, de acum înainte, răsfrângerea acestora în memoria urmașilor pot constitui unul din reperele intelectuale și morale de care, acum, bulversata noastră societate are atâta nevoie.

Dumnezeu să-l odihnească!

Emil Constantinescu