Interviu cu Mădălina Diana Rușanu-Radu

Un membru al comunității Alumni Istorie, alături de care vom discuta astăzi despre ce înseamnă să studiezi la Facultatea de Istorie din București, este Mădălina Diana Rușanu-Radu. După o licență în Istorie în perioada 2001-2005, a urmat programul de master ,,Istoria Românilor în secolul al XX-lea” din cadrul aceleiași facultăți (2005-2007), respectiv ,,Arhivistică Contemporană” la Facultatea de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliție (2012-2014). Din 2016, este doctorandă în cadrul Facultății de Istorie, având în pregătire o teză intitulată ,,Digitalizarea documentelor din Arhivele Naționale și impactul asupra cercetării”. A fost pe rând profesor de istorie și cultură civică în învățământul preuniversitar (2005-2008), consilier în cadrul Biroului Județean Teleorman al Arhivelor Naționale (2009-2017), iar din anul 2017 este Consilier de Comunicare și Imagine publică în cadrul Arhivelor Naționale ale României și Purtător de cuvânt al ANR. Însă mai multe ne va relata ea însăși.

  • Bună, Mădălina! Te-aș ruga să începi prin a ne spune câteva cuvinte despre tine și despre pasiunea ta pentru istorie.

M.R.: Bună, Cosmin!

M-am născut în ultimul deceniu al regimului comunist, într-o localitate din întinsa câmpie care acoperă sudul extrem al României.

Copilăria mea, petrecută într-o comunitate mică, formată, în mare parte, din oameni simpli foşti participanţi direcţi sau martori la evenimentele mari ale secolului XX (cele două Războaie Mondiale şi transformările radicale petrecute în timpul regimului comunist), a fost bogată în istorii ce mi-au fost povestite de către membrii familiei, rude sau cunoscuţi. Aşadar, am fost familiarizată cu Istoria înainte de a o învăţa la şcoală. Mi-au fost depănate, ani la rând, istorii trăite care păstrau în ele emoţiile încă vii ale povestitorilor. Am simţit, în fiecare dintre acele poveşti, dramele şi bucuriile protagoniştilor ori ale înaintaşilor acestora. Atunci aveam să aflu despre destine schimbate radical de vremuri, despre oameni care au cunoscut frica, boala, deznădejdea, nedreptatea, trădarea, sărăcia. Astfel, cred că şi-a făcut loc în mintea mea interesul pentru acele frânturi de viaţă, despre care am aflat, mai târziu, că poartă numele de Istorie.

  • Cum ai ajuns să studiezi Istoria la Universitatea București? A fost o decizie planificată sau una de moment și cum au privit-o cei din jurul tău? Cum se prezenta acest domeniu în acea perioadă? În plus, ai fost cumva influențată de vreun istoric cunoscut sau de vreo lucrare?

M.R.: Timpul a trecut şi m-am aflat în situaţia de a opta, la sfârşitul gimnaziului, pentru un profil în cadrul Colegiului Naţional ,,Alexandru Dimitrie Ghica’’, cel mai bun, la acea dată, din judeţul Teleorman şi la care m-am hotărât să mă înscriu pentru a susţine examen de admitere. La 14 ani, copilă încă, neputând diferenţia între înclinaţiile mele native şi alegerea raţională a unui domeniu care asigură absolvenţilor un anumit grad de siguranţă financiară, am optat pentru profilul Biologie-Chimie, la care am şi fost admisă. Au urmat patru ani de liceu în care am învăţat mai ales Biologie, Chimie, Fizică, Matematică, acestea fiind disciplinele principale în cadrul profilului pe care l-am ales, îndrumată de profesori foarte buni şi alături de colegi minunaţi, astăzi, mulţi dintre ei medici, biologi, chimişti sau profesori de Biologie ori Chimie.

Cu trecerea timpului, mi-am dat seama că Facultatea de Medicină pe care îmi propusesem să o urmez nu mi-ar fi satisfăcut înclinaţiile native, cu precădere din zona umanistă. Aşa se explică faptul că, în toamna anului 2001, eram studentă în anul I la Facultatea de Istorie din cadrul Universității Bucureşti.

Despre modul în care a fost privită decizia mea de a urma cursurile Facultăţii de Istorie  pot spune că, după o perioadă de totală uimire prin care au trecut, atât părinţii, cât şi profesorii  mei, aceasta a fost luată ca atare, la acceptarea hotărârii luate contribuind destul de mult şi faptul că mereu fusesem o elevă care a tratat cu responsabilitate alegerile pe care le-a avut de făcut. Pe scurt, au ,,mers pe mâna mea’’, aici referindu-mă mai ales la părinţii mei, care, în acea situaţie, ca de altfel în toate hotărârile importante pe care le-am luat de-a lungul vieţii, m-au învestit cu deplină încredere, atitudine în urma căreia am avut libertatea de a alege, dar care mi-a aşezat pe umeri greutatea dorinţei de a nu-i dezamăgi.

Referitor la ,,imaginea’’ domeniului Istorie în perioada studiilor mele liceale, îmi amintesc că specializarea Istorie nu era una atractivă, în special, din considerente legate de oportunităţile modeste de angajare şi veniturile salariale relativ mici pe care urmau să le aibă viitorii absolvenţi. Aşa se explică faptul că însuşi profesorul meu de Istorie din perioada liceului, căruia, de altfel, îi port o frumoasă amintire, a încercat, în repetate rânduri, să mă determine să-mi schimb opţiunea privind profilul studiilor universitare. Nu a reuşit şi iată-mă, astăzi, absolventa Facultăţii de Istorie din Bucureşti.

  • Mai departe, cum s-a desfășurat experiența ta la Facultatea de Istorie, programul Istorie? Ce cursuri și profesori te-au inspirat, ce activități extracurriculare te-au ajutat să-ți valorifici pasiunile și înclinațiile?

M.R.: Am participat la multe cursuri bune, preferatele mele fiind cele care tratau subiecte din zona socială şi cea a mentalităţilor, în perioada contemporană a istoriei românilor. Eram şi am rămas interesată de microistorie, de viaţa de zi cu zi a oamenilor simpli, din punctul meu de vedere la fel de meritorie în a fi cunoscută precum marile evenimente din aria istoriei politice sau militare. Ulterior, m-a preocupat istoria învăţământului românesc şi, în special, modul în care Al Doilea Război Mondial a marcat sistemul şcolar din ţara noastră, sub aspecte precum: modificări ale reţelei şcolare, ocuparea clădirilor şi evacuarea bunurilor, propaganda privind războiul reflectată la nivelul legislaţiei, programelor şi manualelor.

De mai bine de 5 ani, studiez domeniul arhivelor digitizate sau nativ digitale, primele prezentate în cadrul diferitelor colecţii şi baze de date online, din multiple puncte de vedere: tipologii, designul și funcționalităţile website-urilor/sistemelor informatice care le conțin, accesibilitate, modalități de prezentare, copyright. De altfel, toate aceste subiecte vor fi dezvoltate pe larg în teza de doctorat pe care o am în pregătire şi care reprezintă o abordare interdisciplinară la nivelul problematicii de actualitate, aceea a surselor istorice digitale. Iar meritul pentru faptul că mi-a fost acceptată propunerea de a desfășura o cercetare pe un astfel de subiect revine domnului profesor univ. dr. Viorel Panaite, îndrumătorul meu la realizarea tezei şi, desigur, Şcolii Doctorale a Facultăţii de Istorie din Bucureşti, mereu deschisă către abordări novatoare.

Cât despre profesorii mei de la Istorie, pot spune că mulți au fost foarte buni, însă mi-au plăcut, cum este firesc, aceia care au organizat  cursuri sau seminarii despre temele de interes pentru mine. Câţiva dintre profesorii mei m-au inspirat prin erudiţie, originalitatea ideilor ori prin modul atractiv de predare. I-am apreciat pe profesorii care m-au implicat în diferite activităţi extracurriculare (cercuri, stagii de practică organizate în cadrul unor institute de cercetare, arhive şi muzee, tururi ghidate prin locuri încărcate de istorie), sau chiar mi-au împrumutat cărţi din bibliotecile personale, toate acestea pentru a-mi stârni interesul faţă de lectură, de a-mi dezvolta gândirea critică şi creativitatea în abordarea diferitelor subiecte. Cu teama că aş putea uita să menționez pe cineva, consider că domnii profesori care au contribuit într-o măsură semnificativă la dezvoltarea mea în perioada studiilor la facultatea bucureșteană sunt: Mihai Retegan (coordonatorul lucrării de licenţă şi al disertaţiei de masterat), Mirela-Luminiţa Murgescu, Bogdan Murgescu, Simion Câlţia, Florentina Niţu, Laura-Elena Căpiţă, Viorel Panaite. Profit de ocazie să le mulţumesc pentru îndrumarea pe care mi-au oferit-o cu generozitate şi să-i asigur pe viitorii studenţi ai facultăţii de calităţile intelectuale şi umane deosebite ale domnilor profesori și ale doamnelor profesoare.

  •   Care era locul tău favorit în perioada studenției (fie din cadrul facultății, fie din București)? Ne poți împărtăși vreo amintire legată de acesta?

M.R.:  Eu am un temperament mai calm şi, de aceea, în general, m-am ţinut departe de locurile zgomotoase şi aglomerate care mă oboseau. Făceam parte dintr-un grup de colegi  care, în timpul pauzelor de lectură la biblioteca facultăţii, se aduna pe holul de la etajul II şi povestea, uneori până la închiderea sălii de studiu. Adesea, eram dezamăgiţi de faptul că nu parcurseserăm bibliografia şi că eram nevoiţi să recuperăm a doua zi, însă eram bucuroşi că am socializat după bunul plac. Deşi poate părea greu de crezut, în lipsa canalelor social media actuale, adunările acelea reprezentau principalele noastre ocazii de a ne întâlni pentru ,,poveşti’’.

Când aveam ocazia, mai participam la câte o petrecere organizată de colegi în cămine sau la tradiţionalele ,,Baluri ale bobocilor’’ care aveau loc, de obicei, la Casa de Cultură a Studenţilor ori în unele cluburi din Centrul Vechi.

Anii studenţiei la Istorie au fost unici și am trăit în acea perioadă experienţe valoroase, chiar esenţiale aş spune, pentru dezvoltarea mea. Atunci am legat prietenii despre care îmi place să cred că vor dura toată viaţa.

  • După absolvirea facultății, cum te-a ajutat în carieră ceea ce ai învățat la Facultatea de Istorie? Și, de fapt, ce înseamnă să lucrezi și să faci cercetare în arhive, să le promovezi și să le reprezenți în spațiul public?

M.R.: Ceea ce am învăţat la Facultatea de Istorie stă şi astăzi la baza modului meu de a aborda şi de a înţelege trecutul, cu efecte şi asupra carierei din prezent. Desigur, cu timpul gândirea mea s-a rafinat, ca rezultat al experienţelor profesionale şi de viaţă pe care le-am avut, însă, baza a rămas aceeaşi, formată în anii tinereţii, ca studentă la facultatea bucureşteană.

Concret, la Facultatea de Istorie mi-am însușit o serie de principii care mi-au fost de mare ajutor pe plan profesional, cum ar fi importanţa argumentelor în susţinerea propriilor idei; analizarea echilibrată, cu detaşare, a dovezilor legate de un eveniment; nevoia de perfecţionare continuă (învăţare pe întreg parcursul vieţii).

Deschid acum capitolul legat de cariera mea în cadrul Arhivelor Naţionale ale României şi încep prin a spune că am pornit de la funcția de consilier debutant şi am ajuns, în urma promovării mai multor examene, la gradul profesional maxim, acela de consilier superior. Activităţile desfăşurate au fost complexe, dar mi-au adus multe satisfacţii raportate la rolul meu de arhivist care trebuia să protejeze şi să pună în valoare Fondul Arhivistic Naţional al României: prelucrarea și selecționarea arhivelor, efectuarea de controale la unităţile creatoare şi deţinătoare de documente, coordonarea Sălii de studiu, valorificarea informaţiilor din documente în cadrul unor articole ştiinţifice, expoziţii, conferinţe, simpozioane. Despre colegii mei arhivişti, unii dintre ei absolvenți ai Facultății de Istorie din București, trebuie să spun că, deşi sunt puţin vizibili în societate, menirea lor a fost şi este una importantă: păstrarea memoriei naţionale. Iar pentru îndeplinirea acesteia, arhiviştii – specialişti în cadrul Arhivelor Naţionale – muncesc din greu, cu dedicare și, așa cum spuneam, aproape în anonimat.

Întorcându-mă la parcursul meu profesional, îţi împărtăşesc faptul că în interiorul Arhivelor Naţionale ale României am dobândit toate cunoştinţele de arhivistică, pe care am avut ocazia, tot aici, să le pun în practică, datorită ajutorului primit de la mulţi dintre colegii mei, buni profesionişti ai domeniului. Toate acestea, desigur, pe lângă munca mea de autoperfecţionare şi absolvirea unui program de Masterat în Arhivistică.

Din decembrie 2017, îndeplinesc funcţia de Consilier de Comunicare şi Imagine Publică, respectiv de purtător de cuvânt al Arhivelor Naţionale ale României şi toate activităţile pe care le desfăşor de atunci au la bază informarea corectă şi promptă a publicului în legătură cu misiunea instituţiei, respectiv cu acţiunile întreprinse de către colegii mei pentru buna ducere la îndeplinire a acesteia. Și pentru că îmi doresc să comunic eficient şi modern, utilizez canale de informare diferite, multe foarte populare astăzi, precum: website, Facebook, YouTube, Flickr, mass-media online. Prin intermediul acestora, aduc Arhivele Naţionale ale României aproape de public. Şi, aşa cum era de aşteptat, noul rol care mi-a fost încredinţat a necesitat specializare în domeniul comunicării, astfel încât cunoştinţele, abilităţile şi competenţele dezvoltate în cadrul unor cursuri de profil au completat formaţia mea umanistă dobândită în cadrul Facultăţii de Istorie din București.

  • Ai recomanda Facultatea de Istorie din București tinerilor de astăzi (dar și de mâine)? Dacă da, de ce?

M.R.: Da, aş recomanda tinerilor Facultatea de Istorie din Bucureşti pentru că aici îşi pot forma un mod de gândire raţional, într-un mediu care încurajează libertatea de exprimare, păstrarea şi dezvoltarea personalităţii fiecărui student. Cu atât mai mult cu cât astăzi, în era Fake News, cred că este nevoie de istorici care, pe baza surselor de încredere, ajutaţi de instrumentele specifice profesiei, să stabilească şi să comunice adevărul. Însă, ţin să le transmit viitorilor istorici faptul că, pentru a face faţă onorabil provocărilor acestei profesii, astăzi şi în viitor, este esenţial să deprindă şi să-şi dezvolte abilităţile de a identifica, selecta şi utiliza corect sursele digitale ale scrierii Istoriei, tot mai numeroase şi imposibil de ignorat în cadrul unui demers profesionist.

Și dacă nu devin istorici, absolvenţii Facultăţii de Istorie pot concura cu succes pentru ocuparea unor posturi în învăţământul preuniversitar sau universitar, ministere, administraţie publică, arhive, muzee ori îşi pot crea şi dezvolta propriile afaceri, având ca bază cunoştinţele dobândite şi competenţele dezvoltate la Facultatea de Istorie sau în cadrul altor facultăţi, ca rezultat al sistemului de credite transferabile şi, desigur, prin autoperfecţionare. Este nevoie, însă, de pasiune pentru domeniul ales, raportată la ceea ce consideră fiecare că poate face cu maximum de rezultate bune, prin multă muncă şi adaptabilitate la schimbare.

  • În încheiere, dacă ar fi să descrii în 3 cuvinte experiența ta la Facultatea de Istorie, care ar fi acestea?

M.R.: profesionalism, echilibru, originalitate

Îți mulțumesc în numele familiei istoricilor FIUB!

M.R.: Şi eu îţi mulţumesc!

Interviu realizat de Cosmin-Ionuț Lazăr, secția Istorie.