Interviu cu Silvana Dulamă-Popa

Cu acest material dăm startul unei serii de interviuri dedicate absolvenților Facultății de Istorie din cadrul Universității București, cu scopul de a vă împărtăși din experiențele, pasiunile și realizările lor.

Îi dăm cuvântul Silvanei Dulamă-Popa, absolventă a secției de Istoria Artei (promoția 2010-2013), cu o vastă experiență în domeniul jurnalismului și managementului cultural, al comunicării și al relațiilor cu publicul. În prezent, este curator, responsabil cu dezvoltarea, implementarea și supravegherea proiectelor cultural-artistice la Frânturi de Vise Art Experience, la Lights & Magic, Mirrors of Brâncuși

Bună, Silvana! Înainte de toate, te-aș ruga să ne spui câteva cuvinte despre tine, despre pasiunea ta pentru artă și ,,istoria” ei.

Silvana: Bună, Cosmin! Cred că, inevitabil, tot ce este de spus despre mine se împletește cu pasiunea mea pentru artă, o pasiune pe care nu am știut să o definesc până nu am decis să urmez Istoria Artei. Dintotdeauna familia mea a pus mare preț pe artă și a avut mereu grijă ca din viața mea să facă parte vizitele la muzeu, la expoziții, accesul la albume de artă și chiar la lucrări care ne atârnau pe pereți. Dincolo de asta, atenția către artă a fost mereu un refugiu, un loc în care puteam să-mi găsesc confortul și să-mi manifest creativitatea, nu prin „a face artă”, ci prin a citi despre artă și a-mi forma propriile păreri. Unii călătoresc cu ajutorul romanelor, eu călătoream citind despre viața și opera unor artiști.

Cum ai ajuns să studiezi Istoria Artei la Facultatea de Istorie din București? Ce te-a determinat să alegi această specializare? A fost o alegere planificată sau a fost o opțiune de moment? Care a fost prima reacție a familiei, a prietenilor tăi? 

Silvana: Scopul meu inițial era să devin studentă la arhitectură, m-am și pregătit pentru asta doi ani de zile. Dar, în ultima clipă, mi-am dat seama că nu era o alegere care să rezoneze cu tumultul meu interior, tocmai descoperisem poezia și preferam să stau să citesc și să interpretez poezii sau să gândesc concepte pentru fotografii decât să desenez. Așa că ajunsesem într-un punct zero chiar înainte de Bacalaureat, iar mama a venit la mine cu un ghid al facultăților și mi-a zis „Uite, istoria artei, sună interesant, te văd făcând asta”. Așa că Istoria Artei și Studiile Iudaice din cadrul Facultății de Limbi Străine au fost cele două opțiuni, intenția era să le urmez pe amândouă. În prima săptămână de facultate, la Istoria Artei am avut planificate o vizită la o casă de licitații și o întâlnire cu pictorul Ștefan Câlția. Ambele au fost un declic, atunci mi-am zis: ,,Eu aici vreau să fiu și acesta este domeniul în care vreau să lucrez!”. Așa că am renunțat la Studii Iudaice și am rămas studentă la Istoria Artei. Părinții au privit alegerea ca pe ceva exotic, puțin nesigur ca domeniu, dar cred că și ei erau curioși să vadă ce avea să-mi rezerve viitorul.

În continuare, mi-ar plăcea să ne povestești mai multe despre experiența ta la Facultatea de Istorie, la secția Istoria Artei. Ce ți-a plăcut cel mai mult în anii de studiu, ce cursuri și profesori te-au inspirat, ce activități extracurriculare te-au ajutat să te ,,formezi” și să îți exploatezi pasiunile?

Silvana: Experiența mea la facultate a fost mult peste ce mă așteptam de la viața de student. Am descoperit aici prietenii la care visam de-o viață, cei cu care ai discuții aprinse și contradictorii care simți că te îmbogățesc spiritual și de care sunt încă apropiată, am găsit provocări multe, profesori care mi-au arătat ce înseamnă arta dincolo de ce știam eu și care m-au învățat să-mi dezvolt gândirea și să-mi conturez propriile păreri. Definesc mereu perioada de studenție ca o perioadă care mi-a deschis toate ușile din mine pe care le aveam închise și despre care nici nu știam că există, descoperirea de noi perspective și de noi lumi în care arta te poartă. Sunt atât de multe lucruri care mi-au plăcut și cărora le duc dorul. Cursurile cu doamna profesoară Nițu în care povesteam despre experiența vizitatorului la muzeu și care stau la baza dezvoltării proiectelor mele ulterioare, cursul doamnei profesoare Murgescu despre jocuri video, pe care noi l-am ales ca opțional deși nu era pentru secția noastră, cursurile domnului profesor Ciupală, cu care am și colaborat pentru lucrarea de licență, cursurile doamnei profesoare Zaharia despre Orientul Antic, unde stăteam cu gura căscată și îmi imaginam toate poveștile despre viața de atunci, cursurile doamnei profesoare Arsenescu, întâlnirile cu domnul profesor Câlția, cu domnul profesor Ștefănescu, cu doamna profesor Grecu, cursurile cu profesorii invitați despre artă contemporană, vizitele la galerii. Sunt multe care mi-au rămas în suflet și în minte. Nu atât informația în sine, pe care cred că inevitabil am esențializat-o, ci stările de spirit, prezența profesorilor și felul în care ne ghidau. M-a ajutat și practica impusă, pe care am căutat să o fac în cele mai diverse locuri și care mi-a oferit încredere în mine și o imagine de ansamblu asupra domeniului – țin minte că păzeam cu rândul avizierul pentru când urma să se afișeze lista cu locurile de practică, ca să ne asigurăm că primim loc acolo unde ne dorim. Colegii mei erau fabuloși – unii mai trecuseră prin experiența unei facultăți, alții erau la început, ca și mine. Toți aveam în noi dorința de a absorbi informație cât mai diversă și complexă, ne întâlneam în preajma examenelor să învățăm împreună, alergam după profesori pe holuri pentru informații suplimentare și dădeam buzna peste secretare ca să aflăm ce cursuri noi mai apar și cum putem să ne luăm ce opționale vrem noi, chiar dacă nu erau pentru secția noastră. Iar profesorii și doamnele secretare ne ajutau mereu, erau deschiși la curiozitatea noastră. Câți pot spune asta despre facultatea pe care au urmat-o?

După absolvirea facultății, cu ce te-ai ocupat, cum ți-ai valorificat achizițiile academice? În zilele noastre, se vorbește tot mai des de ,,deschiderea absolvenților de facultate către piața muncii, de integrarea lor în viața profesională”. Te-au ajutat facultatea și specialitatea aleasă să-ți găsești un loc al tău pe piața muncii? Cum? Ce oportunități are un istoric de artă cu diplomă?

Silvana: După absolvirea facultății aveam în plan să fac PR Cultural, așa că am urmat un master în domeniul comunicării și o perioadă nu am mai avut contact cu arta. M-am întors bineînțeles, pentru că sufletul meu a rămas în acest domeniu. Cred că facultatea m-a ajutat să-mi dezvolt și să-mi structurez creativitatea. E o contradicție aici, fiindcă creativitatea în sine presupune să nu ai limite, dar faptul că știam încotro să o îndrept a fost un punct de plecare foarte bun. La fel și stagiile de practică, în care am putut să decid dacă vreau sau nu să urmez o anumită direcție – cercetare, restaurare, muncă în muzeu, muncă în casele de licitații etc. Uitându-mă la colegii mei, îmi dau seama că ei și-au găsit prin facultate un loc al lor pe piața muncii, eu am fost cumva copilul rebel care nu și-a dorit să facă cercetare și nici să lucreze într-o instituție, ci și-a dorit să dezvolte propriile proiecte, așa că pentru mine Cercul de Studii Muzeale a fost un loc în care mi-am găsit cumva un rost și care cred că poate fi de folos pentru cei care doresc să urmeze calea copilului rebel. 

În încheiere, te-aș ruga să descrii în 3 cuvinte ce a însemnat pentru tine studenția la Facultatea de Istorie din București și, implicit, la specializarea ta. Și, mai mult decât atât, le recomanzi tinerilor să urmeze același parcurs academic? De ce?

Silvana: Dacă experiența mea la facultate ar fi o floare, cred că aș descrie-o ca fiind perioada în care bobocul își dă seama de frumusețea petalelor lui și de faptul că le poate deschide. Trei cuvinte ar fi: multitudine de universuri creative. Cât despre recomandări, aș face mai degrabă un anunț clasic: Nu știi ce facultate să urmezi? Te bate gândul să vii la Istoria Artei? Hai, vino! Aici o să înveți că albastru nu e doar albastru și că istoria e punctul de plecare al unui prezent fericit. O să înveți despre tine și despre lumea în care trăiești și o să călătorești cu mintea în locuri în care nu ți-ai fi imaginat vreodată să ajungi. La prima vedere, e un loc potrivit pentru un tânăr pasionat de istorie, dar dincolo de asta, și copiii rebeli își vor găsi aici un loc. De ce? Pentru că profesori deschiși + cursuri faine + activități extra super = L O V E. 

Îți mulțumesc pentru impresii, în numele familiei istoricilor FIUB!  – Nu m-am gândit până acum că fac parte din familia istoricilor FIUB, ce emoție să citesc această frază!

Interviu realizat de Cosmin-Ionuț Lazăr, secția Istorie.