Profesor univ. dr. emeritus Gheorghe Vlad NISTOR

STUDII

1994           Studii Postuniversitare in British Cultural Studies, Universitatea  Warwick, UK

1993           Doctorat în Istorie, Universitatea Bucureşti: Continuitate si  discontinuitate urbana: problemele romanitatii britanice, secolele al IV-lea – al VI-lea.

1978           Licență în istorie,Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.

DOMENII DE INTERES

Istoria Romei antice

Istorie politică

Practica relațiilor internaționale 

ACTIVITATE ÎN CADRUL DEPARTAMENTULUI

  • Reprezentarea departamentului ca Președinte și membru în consiliul director al Institutului Român de la Atena – din 2014
  • Coordonarea unor cercetări și publicații în domeniul istoriei Imperiului Roman.  

LISTĂ SELECTIVĂ DE LUCRĂRI

  • Magistrați și eunuci. Putere formală și putere reală în antichitatea târzie. București, Ed. Paideia, 

2016 (coautor)

  • Armele Atenei, Ed. Tritonic, București, 2012, (co-editor)
  • Marea Neagră. Geopolitică şi istorie. (coeditor), 2006
  • Cultură şi civilizaţie antică, Bucureşti, 2005;
  • Istoria Greciei si a Romei Antice în colaborare, Bucureşti, 2004;
  • Redefinind sfârşitul. Cetate şi imperiu, Bucureşti, Nemira, 2000;
  • Istoria lumii în texte, Bucureşti, Teora, 1999, coeditor.
  • Forme de exercitare a autoritatii in Imperiul Roman Tirziu, Bucureşti, 1997 ;
  • Culture, History, Heritage. Theoretical readings of the British past,The British Council, British 

Cultural Studies Research Centre Series, Volume 2, Bucharest,1996, coeditor with Eve Patten;

  • De-Scribing the End of Roman Britain, British Cultural Studies Research Centre Series, 

Volume 1, Bucharest, 1996;

  • Colapsul unei societati complexe.Britannia secolului al V-lea, Editura Erasmus,Bucureşti, 1993;
  • Istoria Greciei si a Romei Antice,Editura Universitatii Independente Dimitrie Cantemir, 

Bucureşti, 1992.

DECORAȚII

  • Commandor 1st grade, of Dannebrog Order of the Kingdom of Danemark, 2000 
  • Gran Officer of the National Order of Merit of the Portuguese Republic, 1999 
  • Commandor of the National Order of Merit of the French Republic, 1999
  • Gran Officer of the National Order of Merit of Romania, 2000 
  • Gran Officer of the National Order ,,Cruzeiro do Sud” of the Federal Republic of Brasil, 

2001

  • ,,Banda” of the,,Aquila Azteca” National Order of Mexico, 2004