Interviu cu Cosmin Ioniță

Mergem mai departe cu interviurile dedicate absolvenților Facultății de Istorie din cadrul Universității București și, de data aceasta, vom afla mai multe despre experiența academică și profesională a unui absolvent al programului Relații Internaționale și Studii Europene, actualmente lector universitar doctor în cadrul aceleiași facultăți, Cosmin Ioniță.

Cosmin Ioniță a urmat studiile de licență în cadrul programului RISE, a continuat cu un masterat tot în domeniul relațiilor internaționale și a obținut în anul 2015 titlul de doctor cu o teză intitulată ,,Cu sau fără Rusia în Balcani. Competitor sau partener local? 1912-1913”. Din 2018 este lector universitar la Facultatea de Istorie, unde susține seminarii de istorie modernă și contemporană, de paleografie chirilică. De asemenea, în prezent, lucrează la Ministerul Afacerilor Externe, mai exact la Consulatul General al României în Sankt Petersburg. Dar mai multe detalii ne va împărtăși el însuși în rândurile ce urmează.

Bună, Cosmin! Pentru început, spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre tine și despre pasiunea ta pentru istorie și pentru studiul relațiilor internaționale.

C.I.: Cred că pasiunea mi-am descoperit-o cu adevărat în gimnaziu, când am avut norocul să fiu înconjurat de un profesor de istorie dedicat și câțiva colegi intrigați de alte epoci. Peste toate, lecțiile informale cu tatăl meu au fost mereu stimulante. Apoi, liceul a urmat aceiași parametri, doar că intensitatea studiului a crescut considerabil. Îmi aduc aminte că înainte să trec în clasa a X-a am citit pentru prima oară Război și Pace. Inspirată de firul romanului, imaginația mea contura atâtea uniforme, câmpuri de luptă și serate de societate. În mod inevitabil, Facultatea de Istorie s-a așezat încă de pe atunci, fără mari dificultăți, în centrul radarului meu de licean. Intrând mai adânc în lectură, am înțeles că statele sunt actori pe o scena internațională, iar comportamentul lor e pe cât de interesant, pe atât de dificil de anticipat. De vreme ce statele sunt constructe, m-a fascinat cu atât mai mult să investighez cine se află în spatele deciziilor și cum arată mecanismul decizional, mai ales în momentele de criză.

Cum ai ajuns să studiezi în cadrul programului RISE al Facultății de Istorie din București? A fost o alegere planificată sau o opțiune de moment? Cum se prezenta programul de studiu în momentul înscrierii tale și cum au privit familia, prietenii tăi această decizie?

C.I.: Alegerea a fost naturală, iar la momentul la care mi-am aflat nota de la bacalaureat am înțeles că drumul spre RISE căpăta contur. Programul de studii era pe cât de captivant, pe atât de complex. Ceea ce într-adevăr m-a încântat încă de la început a fost chiar capacitatea de a pătrunde, ghidați de profesori, în structuri ale statelor din diferite epoci, urmărind maniera lor de acțiune în raport cu ceilalți subiecți ai relațiilor internaționale. Familia mi-a stat mereu alături, iar asta mă face să le fiu recunoscător, chiar și când am avut momente în care am fost, cu totul episodic, atras de gândul de mă îndrepta spre o altă profesie. Provenind dintr-o clasă de filologie-limbi străine competitivă a liceului B.P.Hașdeu din Buzău, am fost obișnuit cu studiul intens. Pentru că, vrem sau nu să recunoaștem, în istorie e nevoie de multă muncă. Pasiunea poate face ca tot ce citești să prindă viață mai ușor, dar fără studiu rămâne mai degrabă o imaginație neancorată.

Cum a fost experiența ta la Facultatea de Istorie, programul RISE? Ce ți-a plăcut cel mai mult, ce cursuri și profesori te-au inspirat, ce activități extracurriculare te-au ajutat să te ,,formezi” și să îți pui în valoare pasiunile și aptitudinile?

C.I.: Cred că mi-a plăcut într-atât încât am decis să rămân! Fiind, iată, pentru o perioadă departe de atmosfera unică din Facultate, realizez că e cu atât mai prețios ce avem noi, cei care învățăm sau predăm. Fiecare dintre cei trei ani ai primei etape – licență – au fost diferiți între ei. Însă împreună au construit perioada în care am înțeles mai bine ce vreau și ce îmi place. „Lungul secol al XIX-lea”, Primul Război Mondial, dar și post-comunismul m-au prins și n-am mai scăpat. Iar dacă ar fi să punem și lupa geografică, atunci estul și sud-estul Europei au fost tărâmul în care m-am cufundat fără frică. Am învățat să învăț, am învățat să ascult și am învățat să dezbat. Profesorii au deschis atâtea drumuri pentru noi, iar discuțiile care uneori se prelungeau mult după ce cursurile se terminau îmi sunt printre cele mai dragi amintiri. Apoi, viața de student a fost atât de vie, de plină, încât n-aș putea să regret nimic. În paralel cu cursurile am avut numeroase alte activități, profitând de energia nebună a tinereții. Călătoream destul de mult în afara țării. În anul doi am început să am dificultăți în a gestiona studiul și activitățile extracurriculare, dar echilibrul s-a așezat armonios, fiind mai statornic în apropierea licenței, după care la master am reluat acțiunile de voluntariat cu tinerii, prin diferite formule de finanțare. Proiectele cu finanțare externă m-au educat să fiu mai pragmatic, să planific mult mai bine resursele și să le distribui într-o formă cât mai apropiată de ceea ce am pus inițial pe hârtie. Așadar, dacă aș putea să ofer un sfat, v-aș spune tuturor să vă bucurați de fiecare zi din viața de student. Munciți mult, petreceți mult!

După absolvirea facultății și obținerea titlului de doctor, ai devenit cadru didactic universitar. Ce înseamnă pentru tine această carieră, cum este să privești acum actul educațional din prisma profesorului? Care sunt punctele forte și satisfacțiile pe care ți le aduc o astfel de profesie?

C.I.: Să mă alătur profesorilor care mi-au ghidat drumul atâta timp este onorant, dar mă obligă în același timp să caut să fiu mai bun în ceea ce fac. Discuțiile cu studenții sunt printre cele mai captivante activități din viața mea. Nu cred să fie ceva mai mulțumitor pentru mine în această profesie decât discuțiile prelungite, după buna tradiție pe care o aveam cu profesorii mei. Fiind departe deja de doi ani și ceva, am avut o bucurie neobișnuită de fiecare dată când am putut să merg în universități din St. Petersburg, să mă întâlnesc cu studenții. Educația nu este nicicum un proces de predare-primire a informațiilor. Iar dacă discuțiile cu studenții creează o satisfacție enormă, vorbitul cu pereții este probabil cel mai frustrant. Pentru cei care cred că profesorul are toate răspunsurile și e inutil să caute ei înșiși am o veste: nimic mai fals! Informațiile, în forma lor brută, sunt deja undeva pe internet. Profesorul are rolul călăuzei, care poate să ghideze drumul studentului, să-i arate spre ce să se aplece mai cu atenție și mai ales cum să învețe. Îmi aduc aminte că primii studenți cu care am avut ocazia să lucrez la seminar erau exasperați de câte ori puteam să întreb „de ce?” într-un interval de două ore. E drept, uneori foloseam și o variantă mai acceptabilă de tortură, preferând întrebarea  „cum?”. Întrebați, încercați să vă explicați și apoi dezbateți!

Mergând puțin mai departe, ținând cont că acum te dedici activității din cadrul MAE, cum și în ce măsură te-au pregătit studiile de licență și de masterat în domeniul relațiilor internaționale pentru ceea ce faci în prezent? Crezi că au reprezentat un avantaj? Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat la Facultatea de Istorie?

C.I.: Activitatea în cadrul MAE reprezintă o oportunitate fantastică pentru a înțelege cum se implementează politica externă a unei țări. Totul e istorie, iar dacă vrem să înțelegem și să proiectăm pe mai departe e util să aruncăm un ochi în istorie. Nu sunt unul dintre cei care cred că istoria se repetă, dar izvoarele sale inspiră prezentul în diferite forme. Politica externă este atât de amprentată de istorie, de la marcarea aniversărilor sau comemorărilor, până la construcția minuțioasă a liniilor de acțiune pe termen scurt, mediu sau lung. De la cursurile de drept internațional, la cele dedicate unor perioade specifice, urmărind mereu mecanismele decizionale, toate m-au ajutat gradual să înțeleg cum acționează statele și cum își proiectează interesele în afara granițelor. În plus, învățându-mă să caut, să citesc critic și, înainte de toate, să mă duc la sursă, Facultatea de Istorie m-a echipat destul de bine pentru sarcinile pe care le am în cadrul MAE.  

În final, ai recomanda tinerilor să vină la Facultatea de Istorie și să urmeze un program de Relații Internaționale și Studii Europene? Și care sunt cele 3 cuvinte prin care ai putea rezuma experiența ta aici?

C.I.: Da, da, da! Cred că și acestea ar putea fi cele trei cuvinte! Recomand tuturor să vină la Facultatea de Istorie, indiferent de vârstă. Chiar înainte să plec la post am avut șansa să lucrez cu un student ce trecuse de 70 de ani. Iar dacă ar fi să aleg trei cuvinte, acestea ar fi căutare, aprofundare și dezbatere.

Îți mulțumesc pentru impresii, în numele familiei istoricilor FIUB!

Interviu realizat de Cosmin-Ionuț Lazăr, secția Istorie.