Iubesc Facultatea de Istorie din cadrul Universității București. Mulți oameni m-au întrebat de ce această facultate și de ce București. Trebuie să recunosc că decizia de a deveni istoric a fost o sclipire de moment, iar aceea de a studia la facultatea din București a fost rezultatul unei reflecții de câteva minute. De atunci, mi s-a confirmat aproape zilnic că am luat cea mai bună hotărâre. De ce? La Facultatea de Istorie mă simt ca acasă, înconjurat de oameni pasionați, de profesori sclipitori. În plus, nu am timp să mă plictisesc și trăiesc o frumoasă poveste ce mi se țese dinaintea ochilor zi după zi, curs după curs. Pe scurt: FASCINAȚIE, MUNCĂ, PASIUNE, OPORTUNITĂȚI și, bineînțeles, ISTORIE, un domeniu de cunoaștere din care, dacă ești dispus, vei face mai mult decât o carieră, și anume un stil de viață. După ce ai trăit această experiență, nimic nu mai e la fel. Vă așteptăm la Facultatea de Istorie din cadrul UB!