Centrul de Istoria Bisericii

Director: Lect. univ, dr. Ovidiu Bozgan

A fost creat prin decizia Rectorului Universităţii din Bucureşti din 8 ianuarie 1998, în baza aprobării acordate de Biroul Senatului Universităţii. Centrul de Istoria Bisericii reuneşte un grup de universitari şi cercetători care au printre preocupările lor şi istoria vieţii religioase. Scopul centrului este de a încuraja studiile în acest domeniu, în special pentru epocile modernă şi contemporană, dincolo de ataşamente confesionale şi de militantism religios şi desigur fără a deveni propagandă ateistă. Centrul îşi propune să studieze raporturile dintre stat şi biserică precum şi raporturile dintre societate şi biserică. Investigarea arhivelor religioase, atât a celor create de instituţiile statului cât şi a celor create de instituţiile ecleziastice, reprezintă o prioritate pentru membrii centrului. Cercetările centrului urmează să fie publicate în “Buletinul Centrului de Istoria Bisericii”. Dificultăţile pentru strângerea studiilor şi articolelor reflectă stadiul incipient al istoriei religioase în cadrul istoriografiei româneşti. Obiectivele centrului nu se limitează doar la stimularea cercetărilor în acest domeniu şi la crearea unei noi forme de sociabilitate savantă. Există preocupări pentru introducerea în cursul universitar a unor cursuri şi seminarii consacrate istoriei religioase şi pentru atragerea studenţilor către aceste domenii. Astfel, cu începere din anul universitar 1999-2000, coordonatorul centrului a iniţiat un curs de istoria bisericii române unite, un curs de istoria bisericii în Europa de la revoluţia franceză la conciliul Vatican II şi un seminar privind istoria contemporană a bisericii ortodoxe române. Centrul de Istoria Bisericii nu dispune de local propriu nici de subvenţii publice. În cursul anului 1999, Centrul de Istoria Bisericii a fost sponsorizat de firma “Costea Corin Dănescu şi Alina Dănescu-Cabinete de avocaţi”. Centrul colaborează cu specialişti din structurile ecleziastice din România şi a stabilit contacte cu “Institut d’Histoire du Christianisme” din Lyon, în vederea încheierii unui acord de cooperare. Directii tematice:

  • Istoria Bisericii în general
  • Istoria diferitelor culte de pe teritoriul României în special
  • Raporturile Bisericii cu statul şi cu societatea în general