Despre feminitate în Japonia contemporană. Animația lui Hiromasa Yonebayashi

Masteratul de Istoria Ideilor, Mentalităților și Culturii de Masă din cadrul Facultății de Istorie a Universității din București, alături de Facultatea de Jurnalism și Știintele Comunicării au deosebita plăcere de a vă invita la dezbaterea cu tema: „Despre feminitate în Japonia contemporană. Animația lui Hiromasa Yonebayashi”, invitat special: Dr. Maria Grajdian, conferențiar, Universitatea din Hiroshima, Graduate School of Integrated Arts and Sciences.

Doamna Dr. Maria Grajdian este o reputată specialistă în Popular Culture, cu studii în cultura și civilizația japoneză și o foarte bună cunoscătoare a fenomenelor culturale contemporane, cu predilecție a anime-urilor, fiind autoarea unor lucrări dedicate animației japoneze (Takahata Isao, Frankfurt am Main: Peter Lang Press, 2010; Flüssige Identität: Die postmoderne Liebe, die Takarazuka Revue und die Suche nach einer neuen Aufklärung, Bucharest: National Music University Press, 2009; Das japanische Anime: Versuch einer wissenschaftlichen Annäherung, Sibiu/Hermannstadt, Lucian-Blaga- University Press, 2008; Die Takarazuka Revue oder die Überwindung der Tradition, Wilhelmshaven: Florian Noetzel Press, 2005). De curand doamna dr. Grajdian a publicat la Editura ProUniversitaria două lucrări ce tratează teme de actualitate ale societății contemporane, explorând cu echilibrul caracteristic, dar și cu multă delicatețe aspecte sensibile cum ar fi: „Cyberspaces of Loneliness: Love, Masculinity, Japan” (2019) si „After Identity: Three Essays on the Musicality of Life” (2019). De asemenea, doamna Grajdian a participat la un număr impresionant de conferințe și seminarii internaționale.

Seminarul propune o incursiune în universul feminității japoneze, încercând ca prin intermediul analizei animației, să surprindă dacă, în ce măsură și cum feminitatea tradițională este supusă influențelor lumii moderne, mai ales prin intermediul culturii de masă occidentale. Dezbaterea va aduce în discutie pe de-o parte, în ce măsură, animația japoneză surprinde aceste transformări și pe de lată parte, dacă nu cumva, chiar propune schimbări de paradigmă. În această direcție, Dr. Maria Grajdian se va axa în dezbatere pe o explorare a universului imaginar al regizorului Hiromasa Yonebayashi.

Hiromasa Yonebayashi, format la studioul Ghibli, actualmente regizor la Studioul Ponoc, nominalizat la Oscar pentru filmul When Marnie Was There (思い出のマーニー)2014, reprezință una dintre cele mai personale și mai calde voci ale animației japoneze. Un maestru al detaliului la extrem, un fin cunoscător al sensibilitășii umane, Yonebayashi aduce în spațiul anime-ului perfecțiunea desenului combinată cu sensibiltatea unor povești care ocolind melodramaticul, aduc în prim-plan complexitatea relațiilor umane. Dezbaterea va fi moderată de către Prof. Dr. Mirela-Luminița Murgescu, Facultatea de Istorie, Universitatea din București.

Evenimentul va avea loc în data de Vineri, 6 decembrie 2019, ora 16.30, Facultatea de Istorie, Bd. Regina Elisabeta, 4-12, Universitatea din București, Facultatea de Istorie, Etajul II, sala 211.