Acad. Prof. univ. dr. Ștefan Ștefănescu (24 mai 1929 – 29 decembrie 2018)

Facultatea de Istorie anunță cu profundă tristețe trecerea la cele veșnice a profesorului Ștefan Ștefănescu, membru titular al Academiei Române – Secția de Științe Istorice.

Ștefan Ștefănescu a urmat cursurile primare în comuna natală, Goicea Mică, județul Dolj, a absolvit cursurile Colegiului Național Militar ”Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu (colegiu transferat la Predeal începând cu anul 1940) și a continuat studiile superioare la Facultatea de Istorie a Universității din București (1948-1952). Specializarea în domeniul istoriei medievale (bizantinologie și studiul slavilor de sud) a fost asigurată în urma stagiilor la Universitatea ”M.V. Lomonosov” din Moscova (1954-1957), École Nationale des Chartes, École Pratique des Hautes Études în Franța, la Collège de France și Sorbona. A obținut titlul de doctor în istorie al Universității din București în anul 1957.

Angajat la prestigiosul Institut de Istorie ”N. Iorga”, a parcurs treptele de cercetător științific (1950-1957), cercetător științific principal (1957-1960), secretar științific și șef al Secției de istorie medie și vechi instituții românești (1960-1966), director adjunct (1966-1970) și director (1970-1990). În paralel cu activitatea de cercetare și editare de documente, a desfășurat o îndelungată activitate didactică în cadrul Facultății de Istorie – Universitatea din București, acolo unde a fost profesor titular (1970-1999), șef al Catedrei de istoria României și istorie universală (1984-1990) și decan (al Facultății de Istorie între 1975-1977, iar apoi al Facultății de Istorie-Filosofie, între 1977-1984). Trebuie adăugat însă faptul că profesorul Ștefănescu a rămas un membru activ al comunității noastre academice, în calitate de profesor asociat și conducător de doctorat dincolo de momentul pensionării iar în anul 2016 i-a fost conferit titlul de Profesor emerit.

În martie 1974 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar din decembrie 1992 membru titular. Discursul de recepție la alegerea ca membru titular al Academiei s-a referit la Românii – ”latinii Orientului” – și conștiința europeană în secolului al XVI-lea.

Prestigiul științific al profesorului și academicianului Ștefan Ștefănescu a contribuit la alegerea sa ca membru într-o serie de instituții academice prestigioase: Comitetul Național al Istoricilor din România (vicepreședinte din 1975), Academia Europeană de Istorie (Bruxelles), Comisia Internațională de Studii Slave în cadrul Comitetului Internațional de Științe Istorice, Comisia Internațională pentru Istoria Adunărilor de Stări, Comisia Internațională de Istoriografie, membru în conducerea Centrului de Studii Italo-Române (Milano).

Declarat de către The American Biographical Institute Research Association ca ”Om al Anului 1995”, Ștefan Ștefănescu a primit o serie de alte distincții și premii, precum: Ordinul ”Meritul Științific” (1966), Premiul ”N. Bălcescu” al Academiei Române (1967), Ordinul ”Sf. Chiril și Metodiu, cl. I (Bulgaria, 1977), Ordinul Național ”Pentru Merit” în grad de Ofițer (2000). A fost Cetățean de onoare al municipiului Craiova și al comunelor Goicea și Călugăreni. De asemenea, o calitate pe care a prețuit-o mult a fost aceea de Președinte de onoare al fundației cultural-științifice ”Mihai Viteazul -Călugăreni”.

Opera sa științifică numără circa 500 de titluri și acoperă direcții variate de cercetare, începând cu editarea documentelor istorice (seria Documenta Romaniae Historica, vol. II, VI, VII, VIII, XI) și continuând cu teme de istorie medievală și premodernă a României și a sud-estului european, demografie istorică, istoria instituțiilor și a structurilor socio-politice medievale din Țara Românească, istoria relațiilor internaționale, istoriografie. Lucrarea fundamentală care i-a și adus consacrarea științifică este Bănia în Țara Românească, apărută în anul 1965 (în același an, fiindu-i acordat Premiul Academiei Române pentru această lucrare) și ulterior reeditată. De asemenea, s-a numărat printre autorii marilor sinteze de Istorie a României apărute în România și în străinătate (Bulgaria, China, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Iugoslavia, Rusia, Spania, Ungaria, SUA – vezi infra lista selectivă de lucrări).

A inițiat în cadrul Secției de Științe Istorice a Academiei Române recuperarea operei științifice a lui Dimitre Onciul, proiect finalizat cu apariția în 2006 a volumului Dimitrie Onciul, Scrieri alese.

A participat cu intervenții, comunicări și rapoarte la numeroase manifestări științifice, inclusiv la Congresele Internaționale de Istorie (Stockholm – 1960, Viena – 1965, Moscova – 1970, San Francisco – 1975, București – 1980, Stuttgart – 1985, Madrid – 1990, Montréal – 1995).

În cadrul Facultății de Istorie a fondat Seminarul de istorie medie a Românilor care, în 1993, a primit numele de Seminarul de Metodologia Istoriei ”D. Onciul”; în cadrul acestuia s-au perfecționat un număr important de cercetători și au fost susținute sub conducerea profesorului Ștefan Ștefănescu 38 de teze de doctorat.

Format la școala unor mari personalități ale istoriografiei românești (medievistul și slavistul P.P. Panaitescu la Institutul ”N. Iorga”) și inspirat de stagiile franceze (unde a cunoscut o serie de reprezentanți ai noului curent istoriografic francez, printre care Fernand Braudel), profesorul Ștefan Ștefănescu a format la rândul său generații de cercetători și istorici, cărora le-a insuflat respectul pentru sursele istorice, pentru folosirea riguroasă a metodelor de cercetare istorică și pentru marile modele istoriografice românești și universale.

Toți cei care l-au cunoscut au apreciat nu doar pregătirea istoricului dar și noblețea sufletească a omului. S-a spus pe bună dreptate că Ștefan Ștefănescu a fost prin funcțiile deținute de-a lungul timpului ”nu reprezentantul autorităților printre istorici, ci exponentul istoricilor în forurile de conducere”. A reușit să apere funcționarea institutelor de istorie în perioada comunismului și și-a ajutat colegii în relația cu autoritățile, inclusiv în vederea participării la conferințe internaționale. Prin tot ceea ce a construit la Facultatea de Istorie, a creat un model de seriozitate academică, de pasiune în studierea istoriei și care rămâne un reper pentru toți cei care l-au cunoscut.

Dumnezeu să vă odihnească în pace, Domnule Profesor!

Conf. univ. dr. Florentina Nițu

București, ianuarie 2019

ANEXĂ

Selecție lucrări:

  • Bănia în Țara Românească, Editura Științifică, București, 1965, 246 p.;
  • Țara Românească de la Basarab I până la Mihai Viteazul, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1970, 176 p.;
  • Demografia – dimensiune a istoriei, Editura Facla, Timișoara, 1974, 171 p.;
  • Istoria României, vol. II (coautor), Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1962;
  • Istoria poporului român (coautor), Editura Științifică, București, 1970; (ediții și în engleză, italiană, sârbo-croată, japoneză și chineză);
  • Istoria Dobrogei, vol. III (în colaborare), Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1971;
  • Documenta Romaniae Historica.B. Țara Românească, volumele II, VI, VII, XI (în colaborare), Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972, 602 p.;
  • Documente străine despre români (coautor), Direcția Generală a Arhivelor Statului, București, 1979, 341 p.;
  • Enciclopedia istoriografiei românești (coautor și redactor coordonator), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978, 470 p.;
  • Națiunea română (coautor și redactor coordonator), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984; 
  • Mărturii ale trecutului. Album de documente (colaborare și studiul introductiv), Direcția Arhivelor Statului, București, 1981, 236 p.; (ed. a II –a cu titlul România. Istorie în documente. Album – 1992);
  • Atlas pentru istoria României (coautor), Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983;
  • Principatele Române. Originea și afirmarea lor, Editura Universității București, 1991, 171 p.;
  • Principatele Române în secolele XIV – XV, Editura Universității București, 1992, 245 p.;
  • România și politica de alianțe (coautor), Editura Universității București, 1993;
  • Istoria României. Pagini transilvane (coautor), Centrul de Studii Transilvane – Fundația Culturală Română, Cluj – Napoca, 1994;
  • Romania’s Economic History. From the Beginnings to World War II (coautor), Editura Academiei Române, București, 1994 (ediție franceză în 1996 și română în 1997);
  • Interesul național și politica de securitate (coautor), Institutul Român de Relații Internaționale, București, 1995;
  • Autocefalie. Patriarhie. Slujire sfântă. Momente aniversare în Biserica Ortodoxă Română (coautor), București, 1995;
  • Istoria românilor: De la Mihai Viteazul la Constantin Brâncoveanu, Editura Universității din București, 1996, 184 p.;
  • România. Atls istorico –geografic (coautor), Editura Academiei Române, București, 1996;
  • Spațiul nord – est carpatic în mileniul întunecat (coautor), Editura Universității “Al.I.Cuza” din Iași, 1997;
  • Istoria românilor în secolul al XVIII- lea. Între tradiție și modernitate, Editura Universității din București, 1999, 180 p.;
  • Istoria Românilor, vol. III (coautor și redactor responsabil), Editura Enciclopedică, București, 2001 (reed. 2010);
  • Istoria Românilor, vol. IV (coautor și redactor responsabil), Editura Enciclopedică, București, 2001 (reed. 2012);
  • Istoria Românilor, de la afirmarea etnică românească la crearea “Daciei româneștisub conducerea lui Mihai Viteazul, București, 2005, 208 p.;
  • România . Spațiu. Societate. Mediu, Academia Română, Institutul de Geografie, București, 2005, 420 p. (coautor);
  • Țările Române în sistemul relațiilor internaționale ( secolele XVII – XVIII), București, 2006, 224 p.;
  • Dimitrie Onciul, Scrieri alese, ediție îngrijită de Ștefan Ștefănescu, Dorina N. Rusu, Bogdan Alexandru Halic, București, 2006, 833 p.