Director: Prof. Univ. Dr. Mircea Radu Babes
Seminarul de arheologie “Vasile Pârvan” a fost înfiinţat în anul 1997 prin decizia nr. 1621 a Rectorului Universităţii din Bucureşti. A fost o coincidenţă semnificativă faptul că în toamna acelui an se împlineau 120 de ani de la inaugurarea primei catedre de arheologie a Universităţii din Bucureşti, ocupată la 1877 de Al. I. Odobescu, şi, totodată, 70 de ani de la înfiinţarea catedrei de arheologie preistorică şi a Seminarului de Arheologie Preistorică, sub conducerea lui I. Andrieşescu. Prin noul Seminar, la Facultatea de Istorie s-a reluat, după o întrerupere de peste jumătate de secol, tradiţia învăţământului special de arheologie. Scopul principal al noii organizări era de a crea un cadru propriu de dezvoltare a instruirii universitare în domeniul arheologiei pre- şi protoistorice, greco-romane şi medievale, precum şi, în subsidiar, în ştiinţele naturii, tehnice şi umaniste, cu care colaborează arheologia (istoria antică, epigrafia, numismatica, antropologia, arheozoologia, informatica). În condiţiile în care la Universitatea Bucureşti, ca de altfel în întregul sistem universitar din România, nu există o specializare aparte de arheologie, singura cale pentru o temeinică formare în acest domeniu şi în disciplinele conexe rămâne aceea a programelor de masterat şi doctorat, desfăşurate în cadrul unei structuri organizatorice permanente.
Formarea de arheologi cu o calificare multilaterală, teoretică şi practică, răspunde unei reale necesităţi naţionale. Ea se reflectă în oferta de locuri de muncă de strictă specialitate în institutele Academiei Române, universităţile de stat şi private, muzeele de istorie şi arheologie, serviciile centrale sau locale de patrimoniu şi protecţia monumentelor arheologice, în ultima vreme chiar în firmele arheologice private angajate în săpăturile arheologice preventive şi de salvare. În acelaşi timp, proiectul nostru didactic răspunde nevoii de aliniere la standardele europene, permiţând absolvenţilor să poată face faţă exigenţelor studiilor doctorale şi post-doctorale în universităţile străine de prestigiu. Acest proiect, construit şi argumentat sub titlul de Program complex de formare şi cercetare în arheolgie, muzeologie şi protecţia patrimoniului arheologic, a fost apreciat pentru utilitatea sa şi a fost promovat în anii 2000-2002 prin grantul C.N.C.S.I.S. D-191, în valoare de 100 000 USD,finanţat de Guvernul României şi de Banca Mondială.
Seminarul dispune de trei săli, amenajate şi dotate cu ajutorul mijloacelor grantului D-191: două săli de lucru pentru cadrele didactice (308-309) şi o sală de bibliotecă şi activităţi didactice (313). La dispoziţia membrilor săi – cadre didactice, studenţi, masteranzi, doctoranzi – stă echipamentul de calcul achiziţionat prin grant format din 4 computere şi aparatura complementară (scanere şi imprimante), având accesul asigurat la diferite site-uri şi baze de date arheologice prin internet sau pe CD-ROM (în particular bibliografiile Dyabola). Din aceleaşi fonduri s-a achiziţionat aparatura de proiecţie indispensabilă pentru desfăşurarea procesului didactic: proiector multimedia NEC, epidiascop, retroproiector, ecran. În plus, pentru înregistrarea monumentelor, săpăturilor şi situaţiilor arheologice din teren, precum şi a pieselor arheologice descoperite, Seminarul a fost dotat cu două camere foto digitale, un camcoder (cameră video digitală) şi un aparat GPS.
Biblioteca proprie a Seminarului a luat naştere prin donaţia familei eminentului arheolog Sebastian Morintz, plecat dintre noi în anul 1997. Ulterior, fondul acestei biblioteci a sporit considerabil prin donaţiile făcute de numeroase instituţii de profil din ţară şi străinătate, precum Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Institutul Român de Tracologie, institutele şi catedrele universitare din Iaşi, Cluj, Timişoara, Târgovişte, Muzeul Naţional de Istorie şi Muzeul Municipiului Bucureşti, muzeele din Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Giurgiu, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Reşiţa, Sf. Gheorghe, Tg. Jiu, Timişoara, Tulcea, Vaslui, Ministerul Culturii – Serviciul Arheologie şi CIMEC, Institut für Prähistorische Archäologie al Universităţii Libere din Berlin, Muzeul de Preistorie din Frankfurt/Main ş.a. Acestor instituţii şi numeroşilor donatori individuali, de la studenţi la profesori, cercetători şi muzeografi, din ţară şi străinătate li se datorează acumularea unei bogate biblioteci de specialitate, cu peste 3000 de cărţi, reviste şi extrase. În deosebi trebuie amintite donaţiile făcute de familiile regretaţilor noştri colegi Ligia Bârzu şi Lucian Roşu, precum şi aceea făcută recent (2004) de profesorul Walter Meier-Arendt, fostul director al Muzeului de Preistorie din Frankfurt/Main. În anii 2001-2002 din mijloacele grantului D-191 au fost făcute comenzi în ţară şi mai ales în străinătate în valoare de cca 9 500 USD, biblioteca Seminarului crescând cu circa 230 cărţi, în special manuale practice, enciclopedii şi atlase, lucrări privind istoria, teoria şi metodele arheologiei, cărţi de sinteză pe marile epoci şi domenii ale arheologiei pre- şi protoistorice, arheologiei clasice şi celei medievale, periodice şi serii care lipsesc din alte biblioteci bucureştene (de ex. Archaeologia Homerica, Archaeologia Bulgarica). Trebuie menţionată şi generoasa donaţie a Fundaţiei Alexander von Humboldt (Bonn), graţie căreia biblioteca Seminarului a intrat în posesia tuturor celor 25 de volume din Hoops Reallexikon der Germanischen Altertumskunde, apărute până în 2004, fiind astfel singura bibliotecă publică din România care posedă acest valoros lexicon.
În încercarea de a diversifica şi îmbunătăţi oferta didactică, dincolo de efortul permanent al membrilor săi, Seminarul de Arheologie a apelat şi la cooperarea cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române. Mai mulţi cercetători din acest institut ţin cursuri şi seminarii, în calitate de cadre didactice asociate, participă la realizarea practicii arheologice a studenţilor, la organizarea şi desfăşurarea masteratelor şi doctoratelor; în scopul realizării acestor lucrări, tinerii studioşi beneficiază de importante facilităţi în folosirea bibliotecii şi bazei documentare a Institutului. În ultimii ani s-a făcut apel şi la oaspeţi din străinătate, de la Berlin, Chişinău, Viena şi Cardiff, care au ţinut „pachete” de prelegeri despre complexul cultural eneolitic Cucuteni-Tripolie (dr. Nikolaus Boroffka, Berlin), despre arheologia spaţiului dintre Prut şi Nipru în sec. VIII a.Chr.-IV p.Chr. (conf.dr. Tudor Arnăut, Chişinău), despre obiceiuri de depunere în preistorie, exemplificate prin depozitele de bronzuri (dr. Tudor Soroceanu, Berlin), despre probleme de metodologie arheologică aplicate la studiul epocii migraţiilor în Europa Centrală (prof.dr. Falko Daim, Viena) sau despre probleme actuale ale arheologiei preistorice (doc. dr. Douglass Bailey, Cardiff).