Centrul de Istorie Comparata a Societatilor Antice

Director: Conf. dr. Florica Mihuț (Bohîlțea).

CICSA a fost înfiinţat în anul 1997 ca urmare a iniţiativei unui grup de cadre didactice ale catedrei de Istorie Antică şi Arheologie.

Obiectivele CICSA, conform statutului, sunt de două categorii: ştiinţifice şi didactice. Centrul îşi propune să creeze mediul intelectual favorabil cercetărilor comparate în diverse domenii ale studiilor referitoare la antichitate. În proiectele de cercetare sunt implicaţi atât profesori ai Facultăţii de Istorie, cât şi cercetători din institutele Academiei şi studenţi şi doctoranzi în domeniul istoriei. Aceste studii sunt publicate în seria de volume tematice “Timpul Istoriei” şi în revista centrului.

Din seria “Timpul Istoriei” au apărut deja două volume, în 1997 şi 1998. Se află în pregătire volumul al treilea, care va fi dedicat problemei limitelor (reale şi imaginare) în lumea antică şi medievală. Revista este anuală şi primul număr a apărut în anul 1998. Atât în cadrul volumelor tematice cât şi în cadrul revistei au publicat studii profesori şi cercetători reputaţi precum profesor dr. Alexandru Vulpe, membru corespondent al Academiei Române, profesor dr. Alexandru Barnea, profesor dr. Andrei Pippidi, profesor dr. Alexandru Suceveanu. Foarte mare este de asemenea numărul contribuţiilor venite din partea unor cercetători tineri, iar revista a publicat şi câteva dintre cele mai merituoase studii elaborate de către studenţii din anii terminali.

De asemenea, este în curs şi un alt proiect, intitulat “Ipostazele barbariei”, care va fi finalizat prin publicarea unui volum de studii şi a unei colecţii de surse istorice. Pentru acest proiect a fost obţinut un grant de cercetare CNCSU în 1999.

Din punct de vedere didactic, CICSA îşi propune să creeze cercuri de studiu în care să fie abordate teme care prin caracterul lor specializat nu pot face obiectul cursurilor obişnuite. De asemenea, accentul cade în cazul acesta pe contribuţiile studenţeşti, implicarea studenţilor fiind mai mare decât în activităţile didactice obişnuite. În prezent funcţionează două astfel de cercuri de studiu: cel dedicat antichităţii clasice, greceşti şi romane şi un altul care se ocupă de lumea orientală.

Directii tematice:

  • Cercetări comparate
  • Preocupări didactice