Masa Rotunda - Între familie și stat: reglementarea reproducerii în România comunistă. După 50 de ani....

Centrul de Cercetări în Istorie Contemporană "Cont*texte" (Facultatea de Istorie, Universitatea din București) în parteneriat cu Asociația Română de Istorie Socială (ARIS) vă invită la masa rotundă Între familie și stat: reglementarea reproducerii în România comunistă. După 50 de ani.... La jumătate de secol de la emiterea „Decretului 770/1966 pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii” vom analiza contextul, implicațiile sociale și urmările (ne)promovării accesului la contracepție modernă și avort în România comunistă și post-comunistă.

Vă așteptăm să explorăm împreună aceste teme, alături de invitatele noastre, specialiste în istorie, studii de gen, istorie orală, și antropologie socială:

  • Prof. univ. dr. Jill Massino, University of North Carolina at Charlotte, SUA.
  • Prof. univ. dr. Mihaela Miroiu, SNSPA București
  • Dr. Lorena Anton, Marie Curie-CIG fellow (2013-2017, REPROAB), Universitatea din București.
  • Dr. Luciana Jinga, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, București.
  • Dr. Corina Doboș, Facultatea de Istorie, Universitatea din București.

Cuvântul de deschidere va fi susținut de decanul Facultății de Istorie, conf. dr. Florentina Nițu. Reuniunea va avea loc pe data de 2 iunie 2016, cu începere de la orele 17.00, în Sala de Consiliu a Facultății de Istorie, bd. Regina Elisabeta nr. 4-12, et.1.